Joi, 18 Ianuarie 2018 15:32

Există premise pentru reducerea cu 30% a tarifului la gazele naturale, experți

58236

Există premise pentru revizuirea în scădere cu 30% a tarifului la gazele naturale. Constatările aparțin unor experți în energetică, care au solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică organizarea unei ședințe publice pentru examinarea acestei oportunități.

Joi, 18 ianuarie, la o conferință de presă la IPN, Sergiu Tofilat, expert „WatchDog”, a spus că, încă acum un an, ANRE trebuia să recurgă la revizuirea în scădere a tarifului la gazele naturale. Din cauza acestei tergiversări, consumatorii au achitat nejustificat în 2017 peste un miliard de lei. Această tergiversare este de natură politică, crede expertul, care suspectează guvernarea de faptul că va lăsa ajustarea tarifului pentru toamnă, în ajunul alegerilor parlamentare. Iar până atunci, cetățenii vor plăti nejustificat încă vreo 800 de milioane de lei.

Un alt expert, Ruslan Surugiu, a declarat că metodologia de calculare a tarifului gazelor naturale prevede că acesta se ajustează la necesitate la începutul fiecărui an, iar pe parcursul anului se fac revizuiri doar dacă prețul de import al gazelor suferă schimbări. Potrivit lui Ruslan Surugiu, încă din vară tariful urma să fie micșorat, deoarece a scăzut semnificativ prețul de import al gazelor naturale. Dar și acum, chiar dacă e trecut deja de începutul anului, ANRE tergiversează revizuirea tarifului.

Sergiu Ungureanu, și el expert în energetică, a spus că revizuirea tarifului la gazele naturale trebuie că ducă și la revizuirea în scădere a tarifului la energia electrică și cea termică. „Tarifele trebuie revizuite acum, nu trebuie să așteptăm, aceste sume pot fi delapidate”, a spus Sergiu Ungureanu.

Potrivit lui Tudor Şoitu, expert „WatchDog” și fost vicepreședinte al Curții de Conturi, ANRE trebuie să recurgă la revizuirea în scădere a tarifului și din cauza fluctuațiilor de pe piața valutară. Tariful în vigoare a fost calculat la un curs de 22 de lei per dolar, iar acum valuta americană este de 17 lei.

Consumatorii casnici achită pentru un metru cub de gaze naturale 6,3 lei, inclusiv TVA (8%). Potrivit estimărilor experților, tariful ar trebui să fie micșorat până la 4,2 lei.

ipn.md