Turismul poate aduce defalcări bugetare mai mari dacă toți actorii din domeniu ar activa consolidat și dacă s-ar investi mai mult, inclusiv din surse bugetare, în infrastructura turistică. De această părere este directorul Agenției Turismului din Moldova, Stanislav Rusu. „Astăzi nu se fac investiții capitale. Chiar dacă se fac, se fac în primul rând pentru obiecte sociale, turismul este slab finanțat”, a declarat Stanislav Rusu pentru IPN.
Directorul Agenției Turismului a făcut o paralelă cu România, Bulgaria, Polonia, țări în care s-a investit mult în infrastructura turistică. La etapa în care România avea statut de țară candidat la UE, s-au deschis fonduri de milioane de euro pentru promovarea turistică. Spre regret, Moldova nu este eligibilă pentru astfel de fonduri europene. „De aceea este prea devreme să ne așteptăm la un boom în domeniu. Există susținerea unor organizații, a unor proiecte internaționale, dar care se concentrează strict pe organizarea training-urilor, strategii la nivel local și finanțarea proiectelor turistice la nivel de 50%”, a remarcat Stanislav Rusu.
Și faptul că operatorii turistici se concentrează preponderent pe turismul emițător este o problemă, susține directorul Agenției Turismului. „Din peste 300 de agenți economici din turism, cam 5% practică turismul receptor, dar oricum e mai bine față de acum câțiva ani, când era 1%. Din păcate, agenții economici nu se aventurează cu oferte în turismul receptor, deoarece necesită investiții mai mari în marketing, personal, promovare”, susține Stanislav Rusu.
Începând cu anul trecut, Guvernul a decis, în premieră, să susțină acest sector mai mult, comparativ cu alți ani. În 2017, prin Fondul de Subvenționare a Agriculturii, s-a decis alocarea a 20 milioane de lei anual pentru fermierii care doresc să se lanseze în agro-turism, iar prin Fondul Național de Dezvoltare Regională, Guvernul alocă 20 milioane de lei anual pentru creșterea atractivității turistice a țării. Suplimentar, se alocă 50 de mii euro anual pentru activități de promovare.
Pe parcursul anului 2016 au fost înregistrate 3,4 milioane de vizite ale cetățenilor străini în Moldova. În Republica Moldova sunt înregistrate în jur de 250 de structuri de cazare pentru turiști. Hotelurile sunt cele mai numeroase, fiind urmate de pensiuni, vile, moteluri sau stațiuni balneare. Apartamentele private care oferă cazare pentru turiști nu sunt incluse în statistica oficială. Pe lângă ele, mai sunt și casele care oferă cazare la țară, în familii. Din cele 250 de structuri de cazare înregistrate, doar 120 dețin certificate de clasificare.
ipn.md
Poza: sputnik.md
Luni, 15 Ianuarie 2018 15:35
Guvernul a alocat 40 de milioane de lei și 50 de mii de euro pentru dezvoltarea turismului
Publicat în
Business Noutăţi