Vineri, 12 Ianuarie 2018 19:25

Amendă de 1 milion de lei pentru concurență neloială

domen nameO companie urmează să achite amenda de aproape un milion de lei în bugetul de stat pentru folosirea ilegală parțială a unei mărci comerciale. Ilegalitatea a fost constată de către membrii Consiliului Concurenței.

SRL Eurolumina a depus o plângere la Consiliul Concurenței, în baza căreia a fost ințiată investigația. Aceasta a invocat că SRL Volta, prin utilizarea domenului www.1000kv.md, ar fi utilizat parţial marca invocată, fapt prin care a săvârşit acte de concurenţă neloială, informează bizlaw.md.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta a mai precizat că, deși nu a fost de acord cu raportul de investigație, Consiliul i-a aplicat o amendă de 905.252 de lei, pentru folosirea ilegală parțială a mărcii. Compania consideră decizia drept una ilegală și s-a adresat, pe cale amiabilă și extrajudiciară, cu o cerere către Consiliu privind redeschiderea procedurii și reexaminării cazului.

La fel, a mai indicat că, în prezent, SRL Volta acordă clienţilor săi cea mai largă gamă de produse electrotehnice. Nomenclatorul de produse oferit de SRL Volta cuprinde peste 150.000 de produse şi astfel, întreprinderea se bucură de o bună reputaţie pe piaţă, pe care şi-a construit-o timp de 27 de ani. Fiind distribuitor de produse de tensiune înaltă, medie şi joasă, au fost create şi înregistrate următoarele nume de domen – www.*kv; www.*kv, www.1 000kv, ultimul fiind obiectul unei dispute.

Potrivit sursei citate, reclamanta a precizat că scopul creării şi administrării acestor trei nume de domen a fost de a prezenta una dintre caracteristicile produselor electrice cu tensiune înaltă, medie şi joasă comercializate, sau care urmează a fi comercializate de reclamant. Astfel, consumatorii (antreprenori sau utilizatori casnici) ar fi interesaţi de procurarea produselor de tensiune înaltă, medie sau joasă ar fi putut folosi una dintre unităţile de măsură a tensiunii electrice indicate supra, ca motor de căutare în internet şi ar fi găsit mai uşor produsele căutate. O asemenea modalitate de marketing, constând în înregistrarea ca şi nume de domen a unei caracteristici a produselor vândute, este o practică cunoscută şi deseori întâlnită în comerţul electronic.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău, acțiunea înaintată a fost respinsă ca neîntemeiată. SRL Volta a declarat recurs, care, la fel, a fost respins.

unimedia.md