Țara noastră s-a clasat pe locul șase în lume în ceea ce privește numărul locurilor de muncă create anul trecut în raport cu numărul populației, totodată ajungând și cea mai nouă destinație de investiții emergente, potrivit Raportului Global Location Trends 2017.
Poziția ocupată în acest clasament se datorează, în special intrării pe piață a unor companii din domeniul automotiv, cărora Guvernul le-a oferit facilități importante pentru dezvoltarea proiectelor investiționale, în special, în zonele economice libere și parcurile industriale. Pe parcursul ultimilor 5 ani sectorul de automotive din țară noastră a înregistrat o creștere semnificativă. Până în prezent, în acest sector au investit 15 companii de top din Germania, SUA, Japonia, Austria, Italia, care au generat crearea a 12,570 locuri de muncă.
Actualmente, companiile din Moldova produc componente și software pentru milioane de automobile BMW, Mercedes, Toyota, Ford, Nissan, Volvo, Skoda, asigurând cu tapițerii peste 700.000 automobile anual. În acest sector activează circa 10.000 de persoane, iar in urmatorii doi ani numarul angajatilor se va dubla. Valoarea exporturilor este de peste 400 mln. USD, ceea ce reprezintă o pondere de peste 20% în totalul de exporturi.
În luna aprilie curent Consiliul pentru Proiecte Investiționale de Importanță națională a aprobat lista proiectelor investiționale de importanță națională, în care au fost incluse proiectele a șase companii de automotive: Draexlmaier, Gebauer & Griller, LA TRIVENETA CAVI DEVELOPMENT, Sumitomo Electric Bordnetze, Fujikura, Lear Corporation. Aceste companii planifică extinderea producerii, construcția fabricilor noi, volumul investițiilor preconizate ridicându-se la 182,6 mln. USD.
miepo.md
Sâmbătă, 09 Septembrie 2017 06:30
Moldova a fost recunoscută drept cea mai nouă destinație din lume pentru investiții emergente
Publicat în
Business Noutăţi