Joi, 10 August 2017 03:02

Vitanta va deveni o companie mixtă turco-belgiană

efes vitanta chisinauCompania belgiană Anheuser-Busch InBev (AB InBev) și cea turcească Anadolu Efes au ajuns la un acord privind fuziunea afacerilor pe teritoriul Rusiei și Ucrainei, informează mybusiness.md.

Noua companie se va numi AB InBev-Efes, ambii investitori vor avea cote-părți egale și vor avea același număr de locuri în Consiliul Director. Pentru funcția de președinte va fi propus Tuncay Özilhan, președintele consiliului directorilor Anadolu Group и Anadolu Efes.

Tranzacția ar putea fi finalizată până la sfârșitul primului semestru al anului 2018, însă până atunci AB InBev și Anadolu Efes vor continua să activeze ca producători independenți.

Reprezentanții companiei AB InBev au declarat că decizia de a fuziona a fost rezultatul unui acord istoric de a cumpăra, în anul 2016, – SABMiller, un concurent britanic al AB InBev – o tranzacție în valoare de 106 miliarde dolari. Astfel, corporația belgiană a devenit proprietarul a 24% din acțiunile Efes, pe care SABMiller le-a primit după fuziunea din 2011, în schimbul activelor sale.

Fuziunea AB InBev și Anadolu Efes va permite ambelor companii să-și îmbunătățească starea financiară, dar și de a deveni un concurent pentru Carlsberg, care este considerat cel mai important producător în Europa. Analiștii financiari ai ziarului rus „Vedomosti” susțin că fuziunea ar putea să fie extinsă în toate țările CSI, unde este prezent cel puțin unul dintre participanții la tranzacție.

AB InBev produce mai mult de 200 de mărci de bere, inclusiv Budweiser, Corona, Stella Artois, Beck, Hoegaarden, Klinskoe și „Sibirskaya Korona”, iar Anadolu Efes produce Efes Pilsener, „Starîî Melnik”, Bavaria, Chișinău, ș.a..