Marți, 11 Octombrie 2016 06:03

Un restaurant parizian cu specific moldovenesc

3cc1708af70c8b15c465d27f88311387

Sergiu Boieșu este astăzi antreprenor în Franța. A reușit să-și deschidă afacerea acolo după ce în țara de baștină a întâlnit piedici. „Ideea și dorința de a deschide un restaurant o am de multi ani, am încercat in Moldova, dar s-a dovedit a fi foarte complicat.”, declară Sergiu Boieșu pentru Bani.md.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg. Sergiu Boieșu a plecat să muncească peste hotare cu gândul de a aduna bani pentru a-și dezvolta afacerea înepută acasă, dar nu a fost așa să fie.

„Am venit in Franța ca și multi alți moldoveni - să adun bani și să mă întorc acasă, să-mi continui afacerea începută.”

8beb1867cdcf0627effff90d39dca409

„Aici am lucrat ca și majoritatea, în construcție. Închiriam o casă cu ogradă mare, în care la sfârșit de săptămâna îmi adunam prietenii. Încet au început să vină si vecinii francezi. De aici a venit si ideea, de ce n-aș încerca să deschid un local în Franța, unde am putea sa ne întâlnim să petrecem serile sau sărbătorile frumos?”, - povestește Băieșu.

38b251928bf445d9db466ca604ba8a8d

Deși astăzi este o afacere în tot sensul cuvântului, acest restaurant s-a dorit a fi un loc de suflet.

„N-a fost ușor deloc, dar merci tuturor care m-au susținut, m-au ajutat. 
Ideea n-a fost sa fac o afacere de mare profit, adică scopul meu nu au fost banii.  Mi-a plăcut întodeauna să-mi adun prietenii, să le organizez sărbătorile și să le fac surprize. E o afacere care îmi aduce plăcere.”

„
Nu e ușor, nu a fost si nu este nici acum, la un an, dar e posibil și e mult mai sigur decât în Moldova...”, declară Boieșu.

A ales un specific moldovenesc pentru restaurantul său pentru că „oriunde am fi și oricine am ajunge tot moldoveni rămânem si orice întâlnire cu prietenii tot e mai frumoasa în jurul mesei cu bucatele tradiționale moldovenești și cu vinul foarte gustos din Moldova”.

d32cfe4f4e2354629831ee339061a512

Cât despre faptul dacă le recomandă francezilor să ne viziteze țara, Boieșu declară următoarele:

„Desigur că le recomand francezilor să ne viziteze Moldova! Avem o țară frumoasă, cu multe tradiții, cu oameni frumoși la chip și la suflet, cu credință în Dumnezeu... Am și prieteni francezi cu care am planificat deja o vacanță în Moldova”

Cât despre planuri pentru viitor, nu vrea să spună nimic. „Să fie sănătate. 
În rest, îmi plac surprizele.”

Foto: din arhiva personală, oferite pentru Bani.md