Miercuri, 30 Martie 2016 06:01

Obligația privind instalarea terminalelor POS și consecințele apărute la nerespectarea ei

cc machinePOS-terminal (de la limba engleză punctul de vînzare — Punct de vînzare) — este un dispozitiv electronic cu programă tehnică pentru primirea cardurile de plată, pot fi utilizate carduri cu cip, bandă magnetică și carduri fără contact, precum și alte dispozitive care au posibilitatea non-contact.

De asemenea, sub noțiunea de POS-terminal se subînțelege adesea un întreg sistem hardware și software, care este instalat la locul de muncă al casierului.

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) al CF nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, contribuabilii sunt obligați să efectueze încasările bănești în numerar prin intermediul dispozitivelor și sistemelor pentru înregistrarea operațiunilor cu numerar.

Conform prevederilor art. 71 alin. 1 din Legea nr. 845-XII din 03 ianuarie 1992 „Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi” (în continuare – Lege), agenții economici (cu excepția asociațiilor de economii și împrumut și organizațiilor de microfinanțare) al căror volum de vînzări din comerțul cu ridicata și/sau cu amănuntul și/sau din prestarea de servicii a depășit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent sînt obligați, în termen de pînă la 1 iulie al anului imediat următor, să instaleze terminale POS și să asigure posibilitatea de achitare a plăților prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepția rețelelor de comerț ambulant) în care, în aceeași perioadă, volumul de vînzări a depășit suma de 500000 de lei.

Această obligație apare, începînd cu 1 iulie 2012, la fiecare agent economic pentru toate subdiviziunile care au îndeplinit condițiile menționate.

Totodată, prevederile pct. 2) al aceluiași alineat stabilește că agenții economici, al căror volum de vînzări din comerțul cu ridicata și/sau cu amănuntul și/sau din prestarea de servicii a depășit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent, nu sînt obligați să instaleze terminale POS pînă la 1 iulie al anului imediat următor, inclusiv în subdiviziunile în care, în aceeași perioadă, volumul de vînzări a depășit suma de 500000 de lei, în cazul în care:

    achitarea plăților a fost efectuată exclusiv fără numerar, cu excepția celor efectuate de băncile comerciale;
    activitățile menționate se desfășoară în sate (comune), cu excepția celor aflate în componența municipiilor și orașelor.



În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 51 din Lege, pentru nerespectarea prevederilor art. 71 pct. 1) din Lege, agentul economic se sancționează cu amendă de 6000 de lei pentru fiecare caz. În cazul în care agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei.

Reieșind din obligația agentului economic de a instala terminale POS, conform prevederilor art. 71 alin. 1 din Lege și a prevederilor art. 10 alin. 51 din Lege, punem în discuție următoarele situații:

    Ce sancțiune se va aplica agentului economic pentru nerespectarea prevederilor art. 71 prin neinstalarea terminalului POS la subdiviziunea B, în cazul în care pentru subdiviziune A deja i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută la art. 10 pct. 51 din Lege în mărime de 6000 lei, și în decurs de 30 de zile agentul economic a instalat POS terminal la subdiviziunea A?


    Răspuns: pentru nerespectarea prevederilor art. 71 alin. 1) din Lege, agentul economic se sancționează cu amendă de 6000 de lei pentru fiecare caz, rezultă că și pentru cazul de încălcare constatat la subdiviziunea B, agentului economic i se va plica amenda de 6000 lei.


    Ce sancțiune se va aplica în cazul descris la pct. 1, dacă agentului economic în decurs de 30 de zile nu a instalat POS terminal la subdiviziunea A?


    Răspuns: În cazul în care agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei. Astfel, pentru faptul neconformării timp de 30 de zile de la data aplicării amenzii pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, pentru subdiviziune A, agentului economic i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei, iar pentru cazul de încălcare constatat la subdiviziunea B, de asemenea, i se va aplica amenda de 18000 lei.


Totodată, reieșind din obligația agenților economici de a asigura posibilitatea de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS, conform prevederilor art. 71 alin. 1 din Lege și conform prevederilor art. 10 alin. 51 din Lege, punem în discuție următoarele situații:

    Ce sancțiune se va aplica agentului economic pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, prin neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS la subdiviziunea A, dacă pentru încălcarea respectivă, agentul economic a fost deja sancționat la subdiviziunea respectivă, iar perioada de a se conforma de 30 de zile a expirat?


    Răspuns: În cazul în care agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei. Astfel, pentru faptul neconformării timp de 30 de zile de la data aplicării amenzii pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, agentului economic i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei.


    Ce sancțiune se va aplica agentului economic pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, prin neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS lasubdiviziunea A, dacă pentru încălcarea respectivă, agentul economic a fost deja sancționat la subdiviziunea B, iar perioada de a se conforma de 30 de zile a expirat ?


    Răspuns: În cazul în care agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei. Astfel, pentru faptul neconformării timp de 30 de zile de la data aplicării amenzii pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, agentului economic i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei.



Menționăm că, neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS survine doar în cazul cînd la subdiviziunea respectivă agentul economic a îndeplinit obligațiunea privind instalarea terminalului POS. Reieșind din cele menționate, punem în discuție următoarea situație:

    Ce sancțiune se va aplica agentului economic pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, prin neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS la subdiviziunea A, dacă pentru încălcarea prevederilor art. 71 din Lege, prin neinstalarea terminalului POS la subdiviziunea respectivă, agentul economic a fost deja sancționat, iar perioada de a se conforma de 30 de zile nu a expirat?


    Răspuns: pentru nerespectarea prevederilor art. 71 alin. 1 din Lege, agentul economic se sancționează cu amendă de 6000 de lei pentru fiecare caz, rezultă că pentru cazul de încălcare a prevederilor art. 71 din Lege, prin neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS agentului economic i se va plica amenda de 6000 lei.


    Ce sancțiune se va aplica în cazul descris la pct. 1, dacă perioada de a se conforma de 30 de zile a expirat?


    Răspuns: În cazul în care agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71 în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei. Astfel, pentru faptul neconformării timp de 30 de zile de la data aplicării amenzii pentru nerespectarea prevederilor art. 71 din Lege, prin neasigurarea posibilității de achitare a plăților prin intermediul terminalelor POS la subdiviziunea respectivă, agentului economic i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei.

Sursă: Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"