16 februarie 2016, Chișinău – Ministerul Economiei anunță despre relansarea înscrierii la Programul gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) PARE 1+1.
Programul „PARE 1+1” este destinat lucrătorilor migranţi sau rudelor de gradul întâi ale acestora, care doresc să investească în iniţierea sau extinderea unei afaceri în Republica Moldova.
Programul a fost lansat oficial în luna noiembrie 2010 şi este desfăşurat în baza regulii 1+1, care prevede că fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul programului. Suma maximă a finanţării constituie 200.000 de lei. Banii din cadrul Programului sunt oferiti drept grant nerambursabil.
Programul PARE 1+1 tinde să faciliteze accesul la finanţare al migranţilor şi să-i reintegreze în societate, contribuind, totodată, la stimularea transferurilor băneşti pe căi oficiale, introducerea bunelor practici din statele gazdă ale migranţilor, fiind creată o pârghie pentru introducerea inovaţiilor.
În acest context, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM face apel către lucrătorii migranţi şi /sau rudele de gradul I ai acestora, de a se înregistra la Programul PARE 1+1, începînd cu 16 februarie curent.
Condiţiile de participare la program sunt următoarele:
- Să fie cetăţean al Republicii Moldova;
- Să fie lucrător migrant din Republica Moldova sau rudă de gradul I – beneficiar de remitenţe;
- Să intenţioneze să lanseze o afacere proprie în Republica Moldova sau să dezvolte o afacere existentă;
- Să dispună de capital propriu, provenit din remitenţe şi să poată confirma prin prezentarea documentelor justificative, provenienţa mijloacelor financiare (contract de muncă; certificat de confirmare a salariului/veniturilor; extras din conturi bancare; copiile dispoziţiilor de transfer bancar, declaraţii vamale).
Totodată, în afară de ajutorul financiar oferit din partea statului, programul oferă consultanţă şi instruire în domeniul antreprenorial, unde participanţii sunt ghidaţi şi tutelaţi, informaţi şi asiguraţi cu materiale informative necesare pentru iniţierea unei afaceri.
La final, pentru asigurarea durabilităţii afacerii finanţate din Program şi sporirea rentabilităţii acesteia, întreprinderile sunt ghidate pe parcursul a 24 de luni, beneficiind de consultanţă şi suport în desfăşurarea unei activităţi eficiente şi sigure.
Pentru mai multe detalii despre Program, puteţi accesa pagina web www.odimm.md
Sursă: http://mec.gov.md/
Miercuri, 17 Februarie 2016 06:33
Lucrătorii migranți sunt invitați să aplice la Programul „PARE 1+1”
Publicat în
Business Noutăţi