Vineri, 05 Februarie 2016 13:41

A început înscrierea studenților pentru Programul ITMC 2016

ITMC 2015Programul ITMC (Internship, Training, Mentoring and Coaching) invită studenții și masteranzii din ultimul an de studii ai universităților, colegiilor și școlilor profesionale din Moldova să aplice la ediția 2016 a proiectului. Adițional la stagiul de practică  în una din companiile de top din țară, acesta va include 10 sesiuni de orientare și formare în domenii precum: Comunicare, Negocieri, Vânzări, Marketing, Managementul proiectelor, Leadership, ș.a. Mai mult, Programul  ITMC 2016 va include și evenimente de networking cu participarea personalităților de succes din țară - manageri, proprietari de afaceri, tineri talentați, care-și vor împărtăși ideile de business și viziunile inovaționale.


Obiectivul nr. 1 al Programului ITMC este integrarea armonioasă a absolvenților în câmpul muncii, prin oferirea oportunităților de stagiere și dezvoltare personală. În această ordine de idei, organizatorii Programului lansează un apel către comunitatea de afaceri de a se implica în proiect prin acordarea de poziții pentru stagierea tinerilor cu potențial din țară. Organizatorii, la rândul său, își asumă obligația de a identifica, pentru companiile participante, cei mai potriviți candidați pentru angajare din rândurile studenților înscriși.   


Programul ITMC din 2015 a inclus 20 de studenți care și-au desfășurat stagiul de licență sau masterat în 9 companii din Moldova. Stagiarii au participat la 12 training-uri ce au avut drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și aptitudinilor de comunicare, analiză, negociere. Competențele dobândite de participanți în cadrul Programului au fost esențiale pentru încadrarea acestora în câmpul muncii. Ca urmare, 100% din stagiari au fost angajați în cadrul companiilor din țară.


Înscrierea și participarea studenților în Program este deschisă până în data de 15.02.2016, aici: http://goo.gl/forms/xWXl7XGRcq.
Companiile care doresc să facă parte din Program, vor accesa: http://goo.gl/forms/jSVc5sdM2G.  


Autor al Programului ITMC este Compania “Business Development Capital” SRL, creată în august 2015 de către o echipă de tineri care au participat la Programul de Dezvoltare a Sectorului Privat în Suedia. BDC își propune să dezvolte întreprinderile din țară prin promovarea modelului de management etic și a conceptului de responsabilitate social-corporativă.


Persoană de contact: Viorica Cerbușca, Tel. 022 210 444, 069377711