
Majorarea impozitării pentru bănci și companiile de asigurări, de la 12% la 18%, ar urma să aducă aproximativ 400 de milioane de lei suplimentar la bugetul de stat. Măsura este prevăzută pentru o perioadă de un an, însă ministrul Finanțelor, Victoria Belous, recunoaște că o taxare mai ridicată a instituțiilor financiare ar putea ajunge, indirect, să fie suportată și de clienți.
Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, noua povară fiscală aplicată sectorului bancar și companiilor de asigurări va genera încasări suplimentare de circa 400 de milioane de lei, csrie forbes.ro.
Victoria Belous susține că măsura are la bază principiul unei impozitări cât mai uniforme pentru veniturile de același tip, indiferent de domeniul în care sunt obținute.
„Noi avem un principiu și în fiscalitate: trebuie să impozităm egal veniturile persoanelor pentru același tip de venit”, a declarat ministrul Finanțelor.
Taxa suplimentară s-ar putea reflecta în costurile clienților
Ministrul Finanțelor a atras însă atenția că majorarea impozitării băncilor nu trebuie privită exclusiv ca o măsură care afectează profiturile instituțiilor financiare. O parte din costul suplimentar ar putea fi transferată, în anumite condiții, către consumatori.
„Atunci când propunem o taxare mai mare a băncilor trebuie să înțelegem că, de fapt, profitul se reflectă indirect în seama clienților. Și aici trebuie să fim temperați și echilibrați cu măsurile”, a spus Victoria Belous.
Astfel, există riscul ca majorarea impozitării să fie reflectată în prețul anumitor servicii financiare, inclusiv prin comisioane mai mari achitate de populație și companii.
Întrebată dacă noua taxă ar putea ajunge în costurile produselor bancare, ministrul a precizat că autoritățile se așteaptă, cel puțin în prima etapă, ca băncile să absoarbă povara fiscală suplimentară.
Măsura este valabilă timp de un an
Victoria Belous a subliniat că majorarea impozitării este o măsură temporară, aplicată pentru o perioadă de un an. În acest context, Ministerul Finanțelor consideră că băncile ar trebui să facă un efort pentru a evita transferarea imediată a costurilor către clienți.
„Este o măsură pentru un an. Noi credem că sectorul bancar va face un efort și nu va încerca să reflecte indirect și imediat acest cost”, a afirmat ministrul Finanțelor.
Belous a remarcat însă că în ultimii ani clienții s-au confruntat deja cu majorări ale unor comisioane bancare. În aceste condiții, o eventuală creștere suplimentară a costurilor reprezintă un subiect sensibil atât pentru populație, cât și pentru companii.
Guvernul speră că taxa nu va fi transferată imediat
Ministrul Finanțelor consideră că băncile au, la rândul lor, un interes direct în dezvoltarea economiei, deoarece activitatea instituțiilor financiare depinde de evoluția companiilor și de puterea de cumpărare a populației.
Din acest motiv, autoritățile nu se așteaptă ca noua povară fiscală să fie transferată imediat către clienți prin majorarea comisioanelor sau a altor costuri.
„Considerăm că aceste costuri nu se vor reflecta indirect și imediat”, a conchis Victoria Belous.
Miza pentru autorități este obținerea unor venituri suplimentare de aproximativ 400 de milioane de lei într-o perioadă în care presiunile asupra bugetului sunt ridicate, fără ca măsura să genereze însă efecte semnificative asupra costurilor serviciilor financiare. Rămâne de văzut în ce măsură băncile și companiile de asigurări vor absorbi efectiv diferența de impozitare și cât din aceasta va fi transferată, în cele din urmă, către clienți.


