Exporturile de mărfuri au scăzut în primele șase luni ale acestui an cu peste 15 la sută, față de aceeași perioadă din 2014. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că valoarea acestora se ridică la aproape un miliard de dolari.
Cea mai mare parte a exporturilor, peste 63 la sută, a ajuns pe piaţa Uniunii Europene. În prima jumătate a anului, în țările comunitare au fost vândute mărfuri în valoare de peste 600 de milioane de dolari, cu aproape un procent mai mult față de perioada similară din 2014.
Totodată, în țările CSI au ajuns bunuri moldovenești în valoare de peste 240 de milioane de dolari, în scădere cu aproape 40 la sută față de primul semestru al anului trecut.
Datele statistice mai arată că exporturile realizate în luna iunie s-au cifrat la peste 180 milioane dolari, cu 4,5 la sută mai mult faţă de luna mai şi cu 11 procente mai puţin față de iunie anul trecut.