Consolidarea cooperării dintre Ministerul Economiei și Programele BERD în domeniul mediului de afaceri a fost subiectul principal abordat la întrevederea, din 4 iunie curent, dintre Secretarul de Stat, Lilia Palii și echipa Programului BERD TAM/BAS (TurnAround Management (TAM) și Business Advisory Services (BAS) - Managementul schimbării de direcție și Servicii de consultanță pentru afaceri).
Potrivit Liliei Palii, dezvoltarea uniformă a mediul de afaceri în toată țara este un imperativ pentru economiile regionale. Acest obiectiv poate fi atins prin sporirea capacităților antreprenorilor, prin instruiri calitative și eficiente, efectuate de consultanți locali de înaltă ținută profesională.
”În acest context, programele de suport pentru mediul de afaceri derulate de BERD pe parcursul a zece ani au ajutat întreprinderile să-și identifice şi să-și definească necesităţile de afaceri, să se adapteze la cerințele pieței, să beneficieze de consultanță și finațare, devenind astfel mai competitive”, a afirmat Secretarul de Stat.
La rândul său, șefa Programului Regional al BERD, Stela Melnic, a menționat că prin Programul BAS, BERD susţine dezvoltarea pieţei serviciilor de consultanţă, antreprenoriatul feminin și serviciile de eficiență energetică din Moldova. Asistența constă în oferirea granturilor în proporție de 50% pentru proiectele de consultanță generală și 70 % pentru proiectele de eficiență energetică. Prin Programul BAS, antreprenorii au beneficiat de consultanță privind planificarea afacerii, elaborarea studiilor de fezabilitate, efectuarea cercetării de piață, branding, comerț electronic, remodelarea proceselor de business etc.
De la începutul activităţii sale în Republica Moldova, BERD BAS a sprijinit aproximativ 550 de IMM-uri moldovenești ce activau din diferite sectoare ale economiei, precum agricultură, industrie alimentară, TI, comerţ, industrie textilă. Împreună cu consultanții locali au fost implementate 560 proiecte în valoare totală de peste 6 mln. Euro, rețeua consultanților locali fiind de 241 companii.
Cel de-al doilea program TAM constă în acordarea unei asistențe mai complexe de către experții europeni pentru soluționarea problemelor de impact major asupra întreprinderilor.