Miercuri, 19 Martie 2025 16:59

Moldova exportă aproape întreaga recoltă de floarea-soarelui fără procesare

samayam

Sezonul 2024/2025 se distinge printr-un record absolut la exportul de floarea-soarelui sub formă de materie primă și un antirecord la exportul produselor procesate, cum sunt uleiul și șrotul. În timp ce în anii precedenți Moldova a reușit să mențină un echilibru între exporturile de floarea-soarelui brută și produsele derivate, în acest sezon aproape toată recolta a părăsit țara fără a trece prin procesare internă, punctează expertul în agro-market, Iurie Rija. 

Cantitatea de floarea-soarelui exportată a crescut la 417.399 de tone, cu mult peste nivelurile anterioare. Comparativ, în sezonul 2023/2024 s-au exportat 327.049 de tone, iar în 2022/2023 doar 194.110 tone, scrie agroexpert.md.

În paralel, exporturile de ulei și șrot s-au prăbușit. În sezonul 2024/2025, doar 11.574 de tone de ulei și 10.778 de tone de șrot au fost exportate, ceea ce marchează minimul istoric. Spre comparație, în 2023/2024 Moldova a exportat 154.749 de tone de ulei și 130.518 tone de șrot, iar în 2022/2023 aceste valori au fost de 137.489 și 112.454 de tone, respectiv.