Camera de Comerț și Industrie deschide (CCI), începând cu 20 mai, perioada de aplicare la concursul Premiul pentru realizări în domeniul calității. Companiile vor putea depune dosarele de participare până pe data de 20 septembrie curent, iar premiile vor fi anunțate în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, la începutul anului 2016.
Potrivit unui comunicat al CCI, din acest an criteriile de evaluare a participanților sunt armonizate cu Modelul de Excelenţă al Fondului European pentru Managementul Calităţii (EFQM). Cei înscriși în concurs vor fi apreciați după nouă criterii, grupate în două categorii: Rezultatele (4 criterii) și Posibilități (5 criterii), ambele grupe având ponderea de 50 la sută fiecare. Juriul va examina atât politicile și procedurile de asigurare a calității, cât și gradul de satisfacție a consumatorilor.
Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității" premiază companiile cu rezultate semnificative, obținute la capitolul calitatea produselor și servicilor prestate de către acestea, dar care asigură și implementarea metodelor eficiente de management al calităţii în cadrul întreprinderilor.
Prin acest concurs, CCI țintește promovarea culturii calității, a strategiilor performante ce asigură calitatea produselor și serviciilor și, de asemenea, garantează asistenţa informaţională antreprenorilor în domeniul managementului calității și integrarea efectivă a pieţei moldoveneşti în comunitatea economică mondială.
În concurs se pot înscrie întreprinderi şi organizaţii cu diverse forme de proprietate, persoane juridice sau fizice înregistrate în R. Moldova care produc bunuri materiale sau prestează servicii pe teritoriul ţării.
Laureații și premianții concursului vor avea dreptul să utilizeze imaginea distincțiilor primite în scopuri publicitare, inclusiv la marcarea produselor, de asemenea, vor primi o serie de reduceri la serviciile prestate de către Camera de Comerț și Industrie și partenerii săi în organizarea concursului.
Vineri, 01 Mai 2015 16:11
Concurs: Se caută cele mai bune companii din Republica Moldova
Publicat în
Business Noutăţi