Sâmbătă, 20 Ianuarie 2024 03:50

Studentă atacată și tâlhărită în centrul Sucevei de un bărbat din Republica Moldova

16 9 Cetatea Suceava

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, a fost arestat preventiv, ieri, de Judecătoria Suceava, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un furt comis prin violență chiar în centrul municipiului Suceava.

Fapta a fost comisă sâmbăta trecută, pe 13 ianuarie.

Seara, în jurul orei 20.40, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că o tânără a fost atacată de un bărbat în zona centrală a Sucevei, în spatele unui bloc.

S-a stabilit ulterior că victima este o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna suceveană Valea Moldovei, studentă la USV și chiriașă într-o locuință din zona centrală a Sucevei.

În acea seară, tânăra a plecat spre o prietenă, având în mână un telefon și o poșetă.

În timp ce ducea gunoiul la un punct de colectare deșeuri s-a intersectat cu un bărbat dubios, care a întrebat-o dacă știe pe ce stradă se află.

Fata i-a răspuns că se află pe strada Ciprian Porumbescu, iar în momentele următoare a fost îmbrâncită puternic. Atacatorul i-a smuls poșeta și a fugit printre blocuri, în direcția magazinului LeuSolo.

Atacatorul a găsit în poșetă suma de 135 de lei, chei și alte bunuri ale fetei.

Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au demarat o anchetă complexă, care s-a derulat și în municipiul Suceava, dar și în Botoșani, unde existau date că a plecat autorul.

Andrei Parapir, în vârstă de 35 de ani, din raionul Călărași - Republica Moldova, a fost ridicat de la Botoșani, polițiștii suceveni punându-l sub acuzare pentru tâlhărie calificată.

Ieri, Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea inculpatului în vârstă de 35 de ani pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, scrie monitorulsv.ro