Jandarmii au dezafectat recent, lângă Rouen, cea mai mare fabrică de țigări contrafăcute de până acum din Franța. Fabrica dispunea de toate facilitățile pentru a realiza, ambala și expedia tone de țigări contrafăcute, inclusiv un spațiu de locuit pentru ca lucrătorii să nu fie nevoiți să-și părăsească postul, transmite AFP.
Au fost ridicate peste 100 de tone de produse (55 de tone de țigări, 50 de tone de etichete, filtre, hârtii, ambalaje etc. și 18 tone de reziduuri de tutun și deșeuri de țigări). Prețul de revânzare al tutunului contrafăcut este estimat la 13,7 milioane de euro, potrivit Jandarmeriei Naționale, scrie rfi.ro.
Cifrele arată că este vorba de cea mai mare fabrică ilegală descoperită până în prezent în Franța. Prima a fost în decembrie 2021, în Poincy, un orășel din Seine-et-Marne cu 750 de locuitori.
După această „premieră”, au fost descoperite alte două obiective ilegale: un spațiu de ambalare în La Longueville (Nord) și un loc de depozitare tot în Poincy.
Traficul este în plină creștere: peste 284 de tone de tutun de contrabandă au fost confiscate în 2020 în Franța, 402 de tone în 2021 și peste 600 de tone, inclusiv peste două treimi de țigări, în primele zece luni ale anului 2022.
Pe 12 ianuarie, jandarmii, alertați de Europol la sfârșitul anului 2022 cu privire la prezența traficului internațional de țigări în zona industrială Saint-Aubin-les-Elbeuf, lângă Rouen, au descoperit o adevărată uzină integrată.
Autonomie totală
Fabrica, inspectată acum de aproximativ șaizeci de jandarmi, cuprinde trei unități. O unitate de producție cu două lanțuri, unul pentru fabricarea țigărilor din tutun brut și altul dedicat ambalării în pachete și apoi în cartușe, sub numele unui producător celebru.
Există și o zonă de depozitare în care cutiile de țigări sunt ambalate în carton pe paleți acoperiți cu afișe, toate gata de livrare.
Stabilimentul include un spațiu de locuit cu aproximativ cincisprezece paturi, o bucătărie, o zonă de luat masa și una de relaxare, care le-a permis infractorilor să trăiască la incinta fabricii în deplină autonomie. Acolo se afla și un generator de curent electric.
Toate produsele confiscate au fost imediat distruse, la fel ca și utilajele de producție, a precizat Jandarmeria.
Jandarmii au mai sechestrat două garnituri rutiere (tractoare și semiremorci de 38 de tone), ascensoare, transpaleți, alte utilaje, aparate de uz casnic și o tonă de produse alimentare care au fost donate băncii de alimente.
Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 55 de ani, toate de naționalitate străină, au fost arestate. Majoritatea sunt din Republica Moldova.
Profituri uriașe
Având în vedere amploarea acestui caz, parchetul din Rouen s-a retras în favoarea Junalco (jurisdicția națională de luptă împotriva crimei organizate) din Paris, care a solicitat ajutorul Oficiului central de luptă împotriva delincvenței itinerante (OCLDI) și Departamentului de cercetare judiciară al Finanțelor (SEJF).
Duminica trecută, cele nouă persoane arestate au fost duse în fața instanței, la Paris.
Profiturile enorme generate trezesc apetitul organizațiilor criminale adesea specializate în narcotice, care caută să se diversifice.
„Costul de producție este de un euro pe pachet, restul este marjă”, povestea la începutul lui decembrie Christophe Perruaux, directorul SEJF, responsabil de cele două cazuri din Poincy și acum de cel de la Rouen.
Organizațiile criminale din Europa de Est, din țările baltice până în Balcani, controlează traficul de tutun. Stabilite inițial în Ucraina și apoi în Polonia, fabricile au început, după ofensiva rusă din Ucraina, să prindă rădăcini mai aproape de granițele franceze, mai ales în Belgia.
Majoritatea se află acum în Franța, unde piața neagră reprezintă aproximativ 30% din tutunul în circulație, cu scopul de a uni producția și consumul pentru a optimiza costurile de transport.
„O fabrică ilegală funcționează maximum trei luni”, a explicat la începutul lunii decembrie șeful informațiilor vamale, Florian Colas. Liniile sale de producție produc în medie 700 de pachete pe minut, așadar 4.200 de cartușe pe oră.
„Fiecare utilaj costă între 50.000 și 200.000 de euro și devine profitabil în câteva zile, iar marjele de profit sunt uluitoare”, a adăugat el.
În 8 ore pe zi, aceste fabrici aduc, conform informațiilor vamale, de la 80.000 la 120.000 de euro pe zi, sau 7 milioane de euro în trei luni.