Vineri, 05 Septembrie 2014 16:59

Agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au găsit parteneri de afaceri în Polonia

În perioada 2-4 septembrie 2014, ca rezultat al participării cu stand colectiv la Expoziția internațională specializată ”BTS”, în or Poznan, Polonia, producători de încălțăminte și marochinărie din Republica Moldova, inclusiv din regiunea stângă a Nistrului și-au găsit parteneri de afaceri, s-au familiarizat cu noile tendințe în domeniu și au făcut schimb de experiență cu colegi din alte țări. Participarea la expoziție a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie, cu asistența financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului ”Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”.

Vicepreședintele CCI, Tudor Olaru, conducător al grupului de agenți economici din Moldova, a informat că, standul țării noastre a fost vizitat de oameni de afaceri din Polonia, Cehia, India, Italia ș.a. Cei 10 expozanți la stand, 5 dintre care activează pe malul stâng al Nistrului, au stabilit acorduri de intenții cu circa 25 de companii.  

Directorul SRL ”Arilux”, Vasile Boldurescu, a afirmat că, întreprinderea sa ia parte pentru prima dată la un asemenea eveniment. ”Chiar din prima zi a expoziției am avut întrevederi de afaceri cu angrosiști din Polonia, cu care am negociat contracte de vânzare a genților pentru dame și am discutat despre posibilitatea producerii genților din piele naturală. Ulterior, am stabilit contacte de colaborare cu producători de piele.

Un alt aspect foarte important al participării la această manifestare a fost informarea despre tendințele, inovațiile și tehnologiile în domeniu”, a spus sursa citată.

Tatiana Sorochina, director general al Fabricii de încălțăminte ”Tighina”, le-a mulțumit organizatorilor standului colectiv al Republicii Moldova – CCI și Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”,   pentru  oportunitatea oferită, inclusiv întreprinzătorilor din stânga Nistrului. ”Cu scopul de a afla care sunt preferințele consumatorilor europeni, am vizitat două companii din suburbiile orașului Poznan. Am luat cunoștință cu sortimentul de marfă, materia primă utilizată și am discutat despre posibilitatea producerii modelelor de încălțăminte ce ar prezenta interes pentru importatorii din Polonia”, a menționat interlocutoarea.

La standul colectiv al Moldovei la Expoziția ”BTS” și-au mai expus mărfurile companiile ”Artima”, ”Deri Cristal”, ”Floare”, ”Floti Plus”, ”Oldcom”, ”Rotan”, ”Tellus A”, ”Tellus” care, de asemenea, au avut negocieri de afaceri și întrevederi bilaterale.

Reamintim că, în prima jumătate a anului curent, cu ajutorul Programului UE-PNUD„Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, alți 20 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania şi Cehia, iar până la sfârşitul acestui an, încă 30 de întreprinzători de pe ambele maluri vor lua parte împreună la expoziţii în Franța, România şi Bulgaria.

Programul UE-PNUDare ca scop contribuirea la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.