Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 95

Joi, 25 Martie 2010 00:00

REPUBLICA MOLDOVA VA BENEFICIA DE 1,9 MLRD. EURO DIN PARTEA PARTENERILOR DE DEZVOLTARE

Republica Moldova va beneficia de 1,9 mlrd. euro ($2,6 mlrd.) în perioada 2011-2013, potrivit Programul de asistenţă pentru Moldova, semnat miercuri la Bruxelles de către prim-ministrul R.Moldova, Vladimir Filat şi Stefan Fule, Comisar UE pentru Extindere şi Politica de Vecinătate.

După cum transmite INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Guvernului, Programul de asistenţă a fost semnat ca urmare a lucrărilor Şedinţei Grupului Consultativ - Forumul „Parteneriat pentru Moldova”, co-prezidată şi găzduită de Comisia Europeană şi Banca Mondială şi la care au participat 32 de instituţii bilaterale şi 10 organizaţii multilaterale de dezvoltare.

Reprezentanţii Guvernului au informat comunitatea internaţională despre progresele înregistrate pînă în prezent în vederea promovării reformelor politice, economice şi sociale. Guvernul şi-a reafirmat poziţia precum că integrarea europeană reprezintă prioritatea sa de bază, iar cea mai eficientă cale pentru modernizarea politică, economică şi socială a ţării este implementarea reformelor care ar conduce ţara pe calea integrării europene.

Premierul Vladimir Filat a menţionat că discuţiile purtate la Bruxelles au demonstrat încă o dată cît de mult ne putem baza pe sprijinul partenerilor în demersul de a relansa Moldova.

„Sînt convins ca toţi colegii mei pleacă de aici cu mult optimism în ceea ce priveşte viitorul ţării noastre. Ne întoarcem acasă şi cu o mai mare responsabilitate, vrem să vă demonstrăm prin fapte ca avem o guvernare eficientă, transparentă, orientată spre nevoile oamenilor”, a menţionat premierul.

El s-a arătat convins de faptul că, în cel mai scurt timp partenerii de dezvoltare vor fi mîndri ca s-au alăturat R.Moldova în procesul ei de reformare, de modernizare, iar cetăţenii noştri vor fi mîndri că ţara lor nu mai este izolată pe scena internaţională.

Stefan Fule a menţionat că UE susţine programul Guvernului “Relansăm Moldova”.

„Pentru Uniunea Europeană, Moldova este mai mult decît un vecin. Moldova este un partener apropiat cu care noi colaborăm pentru ca această regiune din vecinătatea UE să fie mai stabilă şi mai prosperă. Stabilitatea la frontiera UE, de asemenea, ar aduce stabilitate şi pentru UE”, a spus Comisarul.

Martin Raiser, director regional al Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, a menţionat că autorităţile R.Molodva au demonstrat prin acţiuni decisive că s-au angajat ferm pe calea liberalizării economiei, combaterii corupţiei, reformării sectorului judiciar şi asigurării unei guvernări bune în sectorul public.

„Această viziune ambiţioasă merită sprijinul internaţional”, a declarat Raiser.

Infotag