Marți, 16 Februarie 2021 10:04

MADRM și JICS au semnat un contract de consultanță pentru asistență în implementarea creditului japonez pentru modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole

296733Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și compania Japan International Cooperation System (JICS) au semnat, un contract de consultanță pentru asistență în implementarea creditului japonez pentru modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole. Serviciile de consultanță vor fi acordate Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) cu scopul de a valorifica și implementa eficient creditul preferențial acordat de  Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) Guvernului Republicii Moldova în cadrul proiectului „Modernizarea mașinilor și a echipamentului agricol din Republica Moldova” (proiectul „MAME”).

În cadrul evenimentul de semnare a contractului, ministrul Ion PERJU a precizat că  semnarea contractului de consultanță va asigura buna dezvoltare și implementare a Proiectului.

„Îmi exprim înalta considerațiune Guvernului Japoniei și Agenției Japoneze de Cooperare Internațională pentru sprijinul acordat în realizarea obiectivului de modernizare și dezvoltare a agriculturii moldovenești la cerințele, standardele și normele internaționale. Acordul de împrumut preferențial și în condiții favorabile, oferit de Guvernul Japoniei, este un sprijin consistent producătorilor agricoli autohtoni în eforturile de modernizare și integrare a lanțului valoric, astfel încât să sporim valoarea adăugată pentru produsele comercializate. Dialogul constructiv dintre ADMA și JICS în cadrul contractului de consultanță va asigura implementare eficientă, corectă și transparentă a proiectului MAME, finanțat din resursele oferite de către JICA”, a subliniat ministrul Ion PERJU, în cadrul ceremoniei de semnare a contractului de consultanță.

În format on-line, la eveniment a participat Directorul General Adjunct JICA, ONO Hiroe, care a felicitat semnatarii contractului pentru acest început de implementare a proiectului, dorindu-le o comunicare profesionistă și eficientă. 

Directorul executiv al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, Maxim POPOV, a mulțumit MADRM și JICA pentru suportul oferit, precizând că: „ADMA, în calitate de Agenție implementatoare, va depune toate eforturile pentru a valorifica integral resursele și a asigura cel mai bun rezultat posibil pentru producătorii agricoli din Republica Moldova”.

Amintim, Guvernul Japoniei va oferi un credit preferențial Guvernului Republicii Moldova în valoare de circa 18,7 milioane de dolari pentru a facilita accesul agricultorilor la achiziționarea tehnicii agricole și a echipamentului  post-recoltare. Creditul va fi acordat pe o perioadă de 40 de ani, la o dobândă de 0,1%, cu perioada de grație de 12 ani. De asemenea, împrumutul va fi oferit prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), în cadrul proiectului de Modernizare a mașinilor și a echipamentului agricol (proiectul „MAME”) din Republica Moldova.

Notă: Proiectul „Modernizarea mașinilor și a echipamentului agricol din Republica Moldova (proiectul „MAME”)” are drept scop accesarea surselor financiare pentru îmbunătățirea productivității agricole prin furnizarea tehnicii agricole și a echipamentului  post-recoltare destinate agricultorilor din țara noastră. Beneficiarii direcți vor fi producătorii agricoli înregistrați ca persoană juridică, indiferent de forma organizatorică de activitate sau de tipul de activitate pe care îl practică.

madrm.gov.md

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика