Folosesc penele drept materie primă pentru producerea proteinelor. Denis și Vladimir Anton din Strășeni sunt unicii din țara noastră care au găsit un rost penelor.Ei le prelucrează, le procesează, iar mai apoi obțin din ele hrană animală.Tot frații Anton sunt cei care au construit cu propriile mâini utilajul necesar întregului proces. Cine sunt ei și cum arată procesul de transformare a penelor în proteine, urmăriți în reportajul ce urmează.
Prima încercare reală de a prelucra penele a apărut în 2016, după un șir lung de tentative nereușite. Și până atunci frații se ocupau cu procesarea produselor de origine animală,însă rezultate nu erau cele așteptate.
DENIS ANTON, ADMINISTRATOR COMPANIE: „De aceea ne-am inspirat din pana care are o proteină stabilă, cu o structură fixă și am și am căutat o soluție să rupem legăturile din pană ca să o putem face funcțională, să obținem un produs util”.
Până a ajunge la produsul finit, materia primă trebuie să treacă prin două etape importante. Primul pas este fermentarea, necesar pentru a rupe legăturile de sulfiți.
VLADIMIR ANTON, MANAGER DEZVOLTARE: „Și a doua etapă este o prelucrare specială de uscare și mărunțire în același timp, unde are loc activarea moleculelor din produsul finit, un produs ușor asimilabil pentru animale”.
Pentru a asigura o prelucrare eficientă a penelor și pentru ca fiecare etapă să fie respectată, frații Anton s-au ocupat și de crearea unui utilaj specific pe măsura procesului pe care l-au inițiat.
DENIS ANTON, ADMINISTRATOR COMPANIE: „Noi am comasat diferite tipuri de motoare și am făcut experimente. Numai prin metoda experimentală am putut obține produsul final”.
Chiar dacă drumul parcurs până aici a fost unul anevoios și au trebuit să depășească multe obstacole, astăzi, Vladimir și Denis Anton sunt mândri de produsul finit, adus pe piață.
VLADIMIR ANTON, MANAGER DEZVOLTARE: „Astăzi, într-adevăr putem spune că avem un produs care concurează cu produsele europene cele mai bune, care sunt la momentul de față, pe anumite segmente suntem mai presus decât ei. Și utilajul îl facem doar noi, adică doar noi ne-am ocupat cu așa ceva”.
Pe lângă faptul că proteina rezultată din procesarea penelor este un produs organic și ecologic, aceasta are un șir de beneficii.
VLADIMIR ANTON, MANAGER DEZVOLTARE: „Nivelul de proteină este mai mare de 80 procente, nivelul de grăsimi este până în 10 procente, nivelul de infectare bacteriologică este cu mult sub normele stabilite de legislație”.
Drept materie primă pentru producerea proteinelor, se folosesc în jur de 40 procente din totalul de pene din Republica Moldova.
Deoarece, în prezent, aceștia nu au posibilitatea să exporte produsul în Europa, unicile negocieri le duc cu țările vecine România și Ucraina care s-au arătat încântate de rezultat. Frații Anton sunt în continuu proces de dezvoltare pentru a-și putea exporta produsul și în țările europene, acolo unde există o cerere mare pe piață.