Marți, 23 Iunie 2020 08:25

Consiliul Concurenței a fost sesizat privind funcționarea unei fabrici de sucuri

5ee3ee543d320ef1374f7e93611c74f3Vicepreședintele Platformei DA, Igor Munteanu, a sesizat Consiliul Concurenței ca acesta să inițieze investigarea circumstanțelor blocării activității unui investitor „T.B.Fruit”, amplasat pe teritoriul Parcului Industrial Edineț.

Potrivit deputatului, funcționarea unei fabrici moderne de sucuri, înființată printr-o investiție „greenfield”, rămâne blocată în urma unor conflicte și litigii artificiale, care durează de ani întregi, transmite IPN.

Igor Munteanu spune că litigiile s-au pornit la cererea unor concurenți, care au cerut anularea concursului inițial și obligarea companiei străine de a părăsi Parcul Industrial Edineț, iar toate acestea, în ciuda legislației cu privire la protejarea investițiilor străine și a faptului că fermierii din Nord rămân cu roada de fructe pe dealuri, iar exporturile „ au devenit mai complicate decât construcția Babilonului”.

Într-un comentariu pentru IPN, Consiliul Concurenței a menționat că la ora actuală pe poșta Consiliului Concurenței nu a venit nicio scrisoare.

Dacă, sau atunci când va veni scrisoarea, va fi înregistrată și transmisă spre direcția responsabilă de problema invocată, care va oferi un răspuns în termen de 30 de zile.

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика