Potrivit Biroului Național de Statistică, în termeni reali salariul (ajustat la indicele preţurilor de consum) a crescut cu 3,5%. În luna decembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4278,7 lei, în creştere cu 10,0% faţă de luna decembrie 2012. În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna decembrie 3496,8 lei (+7,0% faţă de decembrie 2012). În sectorul economic (real) câştigul salarial a înregistrat 4603,2 lei (+10,0% faţă de decembrie 2012). Potrivit BNS, cel mai mic salariu mediu a fost achitat în decembrie 2013 în domeniul hotelier – 2631,6 lei (- 7,4 la sută față de decembrie 2012), în sfera educației - 3076.8 lei (+7,9%), în domeniul agriculturii și silviculturii - 3346.8 lei (+18,8%), comerț - 3485.3 lei (+7,6%) și piscicultură - 3734, 7 lei (+17,8% față de decembrie 2012). Cele mai mari salarii medii pe țară tradițional au fost plătite în domeniul financiar – bancar. În decembrie 2013, acesta a constituit 9593,9 lei fiind în creștere cu 14,3 la sută în comparație cu decembrie 2012. Salariul mediu lunar la întreprinderile furnizoare de servicii electrice, apă și canalizare a fost de 6825,6 lei (+11,5 la sută față de decembrie 2012), companiile imobiliare – 5524,9 lei (+15,7 la sută), administrare publică – 5388,7 lei (+12,5 la sută), transport și comunicații – 4655,1 lei (+5,6 la sută). Salariul mediu în companiile de construcții a fost în decembrie 2013 de 4323,3 lei (+2,6%), în industria extractivă - 4204 lei (+24,3%), sănătate și asistență socială - 4417.3 lei (+10,4%), industria de prelucrare - 4147.5 lei (+1,5%).// 18.02.2014 – InfoMarket.
Miercuri, 19 Februarie 2014 08:14
ÎN 2013, SALARIUL MEDIU ÎN MOLDOVA A FOST DE 3765,2 LEI (279 USD), FIIND ÎN CREȘTERE CU 8,3 LA SUTĂ ÎN COMPARAȚIE CU ANUL 2012
Publicat în
Business Noutăţi