Marți, 04 Februarie 2014 11:41

Managementul energetic - un element esenţial în implementarea proiectelor de eficienţă energetică

4 februarie 2014, Chişinău – Consolidarea capacităţilor de management energetic în sectorul public şi identificarea unui mecanism eficient de valorificare a surselor Fondului pentru Eficienţă Energetică în anul curent au fost principalele subiecte abordate la şedinţa care a întrunit, recent, administratorii Fondului pentru Eficienţă Energetică, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Agenţiei Achiziţii Publice ş.a. Şedinţa a fost prezidată de ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

Fondul pentru Eficienţă Energetică şi-a propus pentru anul 2014 valorificarea unui buget de circa 300 mil. lei pentru dezvoltarea proiectelor de eficienţă energetică şi surse de energie regenerabile în sectorul public şi privat din toată ţara. Creşterea cererilor de finanţare pentru astfel de proiecte, solicită, totodată, şi un randament profesional mai mare a specialiştilor responsabili de planificarea şi monitorizarea îndeplinirii măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi valorificarea surselor regenerabile de energie în teritoriu. În acest context, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a subliniat necesitatea consolidării capacităţilor managerilor energetici raionali prin participarea la cursurile de instruire, organizate de Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

Aceste instruiri vor permite managerilor energetici să desfăşoare mult mai multe activităţi de elaborare, proiectare, implementare şi monitorizare a proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice a unui obiect public sau privat.

De asemenea, Valeriu Lazăr a optat, în cadrul şedinţei, pentru facilitarea procesului de pregătire a dosarului de aplicare pentru beneficiari, majoritatea fiind instituţii publice din spaţiul rural. În opinia ministrului Economiei, soluţia ar fi crearea unui ghişeu unic, unde beneficiarii – primari şi gestionari ai instituţiilor bugetare aplicante - să fie ajutaţi, informaţi şi consultaţi la perfectarea actelor necesare.

Ministerul Economiei precizează că Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) a lansat, în decembrie 2013, un nou apel de colectare a propunerilor de proiecte în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, pentru sectorul public, în sumă de150 milioane de lei. Cererile de finanțare sunt colectate începând cu 21 ianuarie, 2014, la sediul Fondului pentru Eficiență Energetică.

Serviciul de Informare
şi Comunicare cu Mass-media
al Ministerului Economiei al RM