Joi, 13 Februarie 2020 20:10

GUVERNUL A APROBAT UN PROIECT DE LEGE PENTRU PROTECŢIA CLIENŢILOR ORGANIZAŢIILOR DE CREDITARE NEBANCARĂ

51815 fin.lGuvernul a aprobat în şedinţa de miercuri modificări legislative menite să atenueze riscul de supraîndatorare a populaţiei prin aplicarea unor costuri excesive la creditele acordate de organizaţiile de creditare nebancară.

Potrivit agenţiei INFOTAG, ministrul Finanţelor, Serghei Puşcuţa, a spus că una dintre dispoziţii prevede limitarea costurilor totale ale creditului nebancar, luat pentru o perioadă de până la doi ani, în mărime care să nu depăşească valoarea debursată conform contractului (dacă suma creditului este de 10 mii lei, atunci clientul trebuie să restituie cel mult 20 mii lei, ţinând cont de dobânzi şi penalităţi pentru întârzieri - "I.").

"Pentru împrumuturile în valoare de până la 50 mii lei, acordate de organizaţia de creditare, se propune interzicerea efectuării schimbărilor clauzelor contractuale care, în rezultat, măresc obligaţia pecuniară iniţială a consumatorului. De asemenea, se propune interzicerea încheierii oricăror alte acte juridice cu debitorul care înregistrează întârzieri mai mari de 30 de zile în executarea obligaţiilor conform contractului de credit", a spus el.

Proiectul de lege prevede şi alte măsuri, inclusiv interzicerea acceptării depozitelor de la populaţie, majorarea capitalului organizaţiilor de creditare nebancară de la 300 mii lei la 1 milion lei, precum şi obligaţia ca aceste instituţii financiare să prezinte rapoarte cel puţin unui birou al istoriilor de credit.

Potrivit informaţiilor prezentate, în Registrul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare sunt înregistrate aproximativ 160 de organizaţii de creditare nebancară cu active totale de peste 10 mlrd. lei. Aceste organizaţii au acordat împrumuturi în sumă de 7,5 mlrd. lei şi 1,5 mlrd. lei sub formă de leasing financiar. Numărul total de clienţi este de 570 mii persoane.

infotag.md