Măsurile de profilaxie și tratament în Moldova în cazul tuberculozei, una dintre maladiile infecto-contagioase larg răspîndite în întreaga lume, sînt ineficiente, iar miliarde de lei alocați în acest scop sînt cheltuite irațional.
Auditorii Curții de Conturi declară că acțiunile instituțiilor implicate în realizarea Programului Național de reducere a poverii tuberculozei au fost, în unele cazuri, ineficiente și nu au asigurat pe deplin accesul pacienților la servicii medicale de prevenire, depistare, diagnostic și tratament, potrivit mold-street.com. Unde au dispărut 3 miliarde lei pentru Program Astfel, bugetul Programului pentru toată durata de implementare (2016-2020) este estimat la 3,13 miliarde lei. Având în vedere că acțiunile prioritare ale Programului cuprind accesul persoanelor la servicii de prevenire, diagnostic și tratament, cele mai semnificative cheltuieli în sumă de 2,13 miliarde lei au fost puse pe seama Fondurilor de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală. Alte 265,1 milioane lei revin Ministerului Sănătății, 243,1 milioane lei – Fondului Global, 219,1 milioane lei – Ministerului Justiției, iar peste 205 milioane lei sînt prezentate ca deficit pentru localitățile din regiunea transnistreană. Auditorii au constatat deficiențe majore, practic, la toate capitolele.
Astfel, la capitolul profilaxie se atestă un nivel scăzut de vaccinare a copiilor din cadrul a 3 maternități, situație care nu asigură minimizarea riscurilor de sănătate și prevenirea infectării cu tuberculoză a 2.260 copii.
Totodată, spitalele au pierdut 30.000 de doze de vaccinuri în valoare de 65.000 de lei, doze suficiente pentru vaccinarea a 15.000 nou-născuți. În plus, se constată că, deși scopul Programului a fost de a facilita și îmbunătăți accesul la medicamentele mai ieftine prevăzute în programele naționale de sănătate, auditorii au stabilit că procesul de livrare, evidență și achitare a stocurilor de medicamente a fost unul ineficient, fragmentat, iar în unele cazuri nu a atins indicii de eficiență a mijloacelor financiare.
Astfel, preparate necesare în tratamentul persoanelor cu tuberculoză, în valoare de 19,2 milioane lei, au fost livrate cu întârzieri, iar unele preparate identice au fost livrate la prețuri diferite, în special majorate.
„Tratamentul persoanelor cu tuberculoză este de lungă durată, iar întreruperea acestuia determină riscuri sporite de morbiditate pentru pacient și prezintă surse de infectare pentru mediul înconjurător”, precizează Curtea de Conturi.
Auditorii menționează că pentru pacienții din cadrul a 2 instituții medicale nu a fost posibil de evaluat realizarea investigațiilor, pe motivul lipsei informațiilor în documentația medicală a medicului infecționist.
noi.md