Acest lucru este prevăzut de modificările la legea privind sistemul de stat al pensiilor, adoptat de parlament în două lecturi.
Procesul de recalculare a pensiilor pentru limita de vârstă, stabilite până la 1 ianuarie 2019 trebuie să fie încheiat în 2022, iar întreaga procedură de recalculare va fi încheiată în 2027. Astfel, de la 1 iulie 2020, pensiile vor fi recalculate pentru persoanele, al căror stagiu asigurat după realizarea dreptului la pensie pentru limita de vârstă depășește 15 ani, de la 1 ianuarie 2021 – cu stagiul de la 10 la 15 ani, de la 1 iulie 2021 – 5-10 ani, iar de la 1 ianuarie 2022 - de la 2 la 5 ani.
Această propunere a autorilor proiectului de lege are la bază respectarea principiului de egalitate care asigură tuturor participanților la sistemul de stat de pensii – contribuabililor și beneficiarilor – o abordare nediscriminatorie privind drepturile și obligațiunile prevăzute de lege și principiului de contribuție, conform căruia dreptul de asigurare socială are la bază contribuțiile de asigurări sociale plătite. Beneficiarii pensiilor pentru limită de vârstă, care lucrează după stabilirea drepturilor de pensie, continuă să plătească contribuții de asigurări sociale, participând astfel la formarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conform statisticilor oficiale, din numărul total de 700,6 mii beneficiari de pensii, 162,4 mii continuă să lucreze după pensionare. Resursele financiare pentru execuția proiectului de lege adoptat sunt prevăzute în bugetul pentru 2020.