13596 SANY3617The Puma SE company, compania care comercializează mărfuri sub celebra marcă ”Puma”, a pierdut în instanța supremă procesul inițiat împotriva unei companii moldovenești, pe care a acuzat-o că vindea încălțăminte ce purta ilegal mărcile ”Puma”.

Puma a cerut în instanță apărarea drepturilor exclusive asupra mărcilor, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, însă nu și-a putut face dreptate. Compania străină a invocat că dispune de mai multe mărci înregistrate pe teritoriul Moldovei, iar firma acționată în judecată, fără a avea drepturi asupra acestora sau relații comerciale cu Puma, comercializa și producea pe teritoriul Sorocii încălțăminte sportivă ce purtau ilegal mărcile protejate.

În instanță, Puma a solicitat interzicerea folosirii de către compania din Moldova a mărfurilor cu mărcile companiei PUMA SE, retragerea acestora din comerț, distrugerea lor, scoaterea mărcilor de pe panourile publicitare, prejudiciu material de 1% din încasările firmei din Moldova obţinute annual (cca 32.509 lei), pentru perioada în care a desfăşurat actele de contrafacere, daune morale de 1% în aceleași condiții, semnarea unui acord între firme privind recunoașterea drepturilor Puma asupra mărcilor înregistrate în țară, și cheltuieli privind onorariul avocatului, acte de constatare și cumpărături de control.

Magistrații de la toate nivelele au respins cererea Puma SE pe motiv că executorul judecătoresc, în cadrul acțiunilor de control, nu a depistat comercializarea de către buticurile din Soroca a articolelor cu desemnarea PUMA, ci doar încălţăminte albă sau neagră cu dungi încovoiate prin părţi sau cu patru linii negre, fără a avea inscripţii ale mărcii PUMA.

Judecătorii au mai indicat că produsele comercializate de firma moldovenească nu lezează nici într-un fel drepturile exclusive ale companiei PUMA SE. În deciziile instanțelor se mai arată că produsele vândute în Soroca nu au semne identice sau similare şi nici nu generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului, acestea având mai multe caractere distinctive faţă de marca înregistrată de către compania PUMA SE.

Potrivit magistraților, reprezentantul companiei PUMA SE nu a prezentat probe suficiente şi certe firma moldovenească foloseşte marca comercială PUMA înregistrată în registrul naţional al mărcilor, încălcând astfel drepturile exclusive asupra mărcilor companiei PUMA SE prin comercializarea articolului sau că produsele ar fi contrafăcute. La fel, nu ar fi fost prezentată nicio probă care demonstrează că marca înregistrată de către compania PUMA SE se aseamănă cu cea comercializată în Soroca sau că similitudinea mărcilor ar putea duce în eroare consumatorul final.

Constatările magistraților din prima și a doua instanță au fost susținute și de instanța supreme care nu a mai lăsat nicio cale de atac pentru Puma SE.

Amintim că, în 2018 și compania The Adidas International Marketing B.V. A a pierdut, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), procesul împotriva proprietarei unui butic din piața centrală, pe motiv că vindea produse inscripționate cu semnele identice cu mărcile companiei. Judecătorii au precizat atunci că nu există nici o probă care ar demonstra că întreprinderea reclamantă a suportat careva pagube (venit ratat). La fel, instanța de apel consideră că nu au fost stabilite nici unul din temeiurile expres prevăzute de lege care ar determina concluzia instanței referitoare la faptul că produsele inscripţionate cu semnele identice cu mărcile companiei The adidas International Marketing B.V., comercializate în buticul amplasat în piaţa centrală, încalcă drepturile exclusive ale companiei Adidas asupra mărcilor înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

La scurt timp, autoritățile au anunțat cercetarea disciplinară a magistraților care au examinat dosarul. 

bizlaw.md