Joi, 05 Decembrie 2019 20:15

La Chișinău a fost deschis cel mai mare parc IT din Moldova

park1Prim-ministrul Ion Chicu a participat astăzi la lansarea Digital Park, cel mai mare parc IT din Moldova. În discursul său, șeful Executivului a calificat acest proiect drept unul revoluționar și a apreciat în mod special numărul mare de locuri de muncă create și calitatea înaltă a acestora, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„Toți cei aproape 1000 de angajați au aici condiții de muncă excelente și cu siguranță vor genera profit companiei și țării”, a menționat Ion Chicu.

Prim-ministrul a mulțumit conducerii companiei pentru curaj investițional și a salutat suportul acordat proiectului de către partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova. În acest context, premierul Chicu a menționat că domeniul IT este unul important în procesul de modernizare a economiei naționale.

„Prin investiția dumneavoastră ați deschis oportunități de angajare, care au făcut ca un număr mare de oameni să rămână în țară. Sunt sigur că în orice altă localitate din Republica Moldova putem replica asemenea proiecte”, a mai adăugat premierul.

Digital Park este un proiect conceput pentru a deveni un spațiu central de întâlnire a companiilor ce activează în industria IT. Digital Park este răspunsul la necesitatea de a conecta companii tehnologice cu istoric sau afaceri start-up, dezvoltatori IT, companii naționale și internaționale, orientate spre inovație și progres, într-un sigur punct, la Chișinău. Park-ul IT este un spațiu revoluționar ce se adaptează la toate generațiile de companii și antreprenori, o platformă industrială, un ecosistem business și în același timp un proiect gândit să răspundă nevoilor urbane, fiind gata să preia rolul de centru alternativ al Chișinăului.

moldpres.md