Operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești - compania „Danube Logistics” intenționează să extindă capacitatea de transbordare ale terminalului de mărfuri generale până la 1,5 mil. tone anual.
Surse din cadrul companiei au relatat pentru agenția INFOTAG că, despre aceasta a declarat directorul general al „Danube Logistics” SRL, Mathias von Tucher, în cadrul întrevederii cu Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan.
Vorbind despre planurile investiționale ale companiei, Mathias von Tucher a menționat că măsurile de extindere vor fi implementate într-un interval de trei ani și vor include procurarea echipamentului suplimentar, precum și construcția unui nou chei cu o adâncime a apei de șapte mentri.
„Investițiile suplimentare în mărime de circa $10 mil. în proiectul extinderii terminalului de mărfuri uscate, cu acces larg, vor permite societății Danube Logistics L să facă față numărului tot mai mare de solicitări de transbordare a cerealelor, îngrășămintelor, cărbunelui, produselor din oțel, materialelor de construcție și a altor mărfuri uscate”, a spus directorul companiei.
El a propus companiilor, care intenționează să-și transbordeze mărfurile prin terminalul extins din Portul International Liber Giurgiulești să solicite informații suplimentare la oficiul „Danube Logistics” din Chișinău.
După cum a informat INFOTAG anterior, în anul 2018 volumul transbordărilor prin intermediul Portului Internațional Liber Giurgiulești a depășit pentru prima data nivelul de un million de tone, facilitând importuri din 33 țări și exporturi către 53 de țări.
„Danube Logistics” SRL este o societate subsidiară, al cărei proprietar unic este societatea olandeză „Danube Logistics Holding” BV, care deține, împreună cu BERD, interese economice aferente participațiunii sale în cadrul „Danube Logistics” SRL.
Compania este cel mai mare investitor din Portul Internațional Liber Giurgiulești, care a investit în dezvoltarea terminalelor de mărfuri uscate și lichide, precum și a infrastructurii business park-ului de pe teritoriul portului.
Marți, 29 Octombrie 2019 06:01
„DANUBE LOGISTICS” VA DUBLA CAPACITATEA DE TRANSBORDAREA A TERMINALULUI DE MĂRFURI GENERALE DIN PORTUL GIURGIULEȘTI
Publicat în
Business Noutăţi