Consiliul Național al Monumentelor Istorice a anulat avizele emise companiei Regata Imobiliare pentru construcția unui centru multietajat în locul Cafenelei Guguță. Anunțul a fost făcut de către comunitatea OccupyGuguță pe o rețea socială.
Astfel, această decizie a fost luată în urma demersului pe care OccupyGuguță l-a depus la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
„În demersul depus, am solicitat ca avizul pozitiv al Consiliului Național al Monumentelor Istorice din 17 ianuarie 2019 privind construirea unui edificiu (cu destinație - centru social-cultural și de agrement; regim de înălțime proiectat – 8 niveluri supraterane 2S+D+P+7E) și avizul din 19 iulie 2018 cu același obiect să fie revocate”, se precizează în mesaj.
Potrivit OccupyGuguță „Lupta nu este terminată, dar aceasta a fost o bătălie crucială pe care am învins-o pentru păstrarea integrității Grădinii Publice Ștefan cel Mare. Este un pas important în lupta cu acele decizii și autorizații care vin în contradicție cu Legea Ocrotirii Monumentelor și care atentează la integritatea monumentelor istorice și naturale.”
UNIMEDIA amintește că la sfârșitul anului 2015, Judecătoria Centru a decis că firma „Finpar Invest” poate construi un imobil cu 13 etaje în locul Cafenelei „Guguță” din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a mulțumit atunci nici pe reprezentanții municipalității, care doreau interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.
Ulterior, „Firma „Finpar Invest", cea care „lupta" prin instanțe pentru dreptul de a construi pentru Plahotniuc un hotel de lux cu multe etaje în locul cafenelei „Guguță" din Gradina Publica „Ștefan cel Mare", nu a depus la primăria Chișinău nicio schiță în acest sens. Acesta a fost răspunsul oficial al Direcției Arhitectura, Urbanism & Relații Funciare a Primăriei Chișinău.