Sâmbătă, 05 Octombrie 2019 17:20

A fost votată o lege care permite proprietarilor să-și consolideze terenurile

1068623 5d981cff2d6d9Proprietarii care vor să-și consolideze terenurile, dar pe teritoriul acestora sunt drumuri care servesc activității agricole, drumuri prelucrate în scop agricol dar netransferate în natură, precum și de fâșii forestiere proiectate, dar neplantate, le vor putea cumpăra de la APL-uri care sunt proprietari de aceste drumuri. O decizie în acest sens a fost adoptată de deputații din Parlament în două lecturi, transmite IPN.

Potrivit autorului proiectului, Radu Mudreac, deputat din partea Partidului Socialiștilor, vânzarea-cumpărarea se va efectua la cererea proprietarului terenului supus consolidării, în condițiile în care proprietarul acestor terenuri este una și aceeași persoană și dacă nu se vor afecta procesele tehnologice de prelucrare a terenurilor adiacente.

În proiect se menționează că, prețul normativ al terenurilor cu destinație agricolă, loturilor de pământ de pe lângă casă și al loturilor pomicole se calculează reieșind din cuantumul de 621,05 lei pentru o unitate de grad-hectar. Pentru alte terenuri, cum ar fi cele destinate construcțiilor (finalizate și nefinalizate), inclusiv a terenurilor aferente obiectivelor privatizate sau care se privatizează, terenurilor întreprinderilor private, prețul normativ se calculează reieșind din cuantumul de 19873,34 lei pentru o unitate de grad-hectar.

Potrivit lui Radu Mudreac, legislația prevede că unitățile administrativ-teritoriale pot înstrăina prin vânzare-cumpărare doar terenurile ce țin de domeniul privat al satului sau orașului la preț normativ, prin concurs sau la licitație. Însă, nu specifică clar cum se vor înstrăina drumurile tehnologice din interiorul câmpului, care servesc sau urmează să servească activitățile agricole. „In situația în care o persoană a devenit proprietar a tuturor terenurilor din cadrul unui câmp sau a unei porțiuni din acest câmp, este imperios ca această persoană, în scopul consolidării, să privatizeze prin vânzare-cumpărare și drumurile tehnologice din interiorul câmpului”, a spus deputatul.

Potrivit lui, astfel este evident că drumurile în cauză nu pot fi scoase la licitație, deoarece nimeni în afară de inițiatorul procesului de consolidare nu mai are niciun interes, cu excepția unui interes obscur, de a procura terenurile ocupate de drumurile menționate. Totodată, el spune că e necesar să nu fie afectate procesele tehnologice de prelucrare a terenurilor adiacente ale altor proprietari.

ipn.md