Vineri, 01 Noiembrie 2013 15:52

CCI realizează un nou Proiect: ”Târguri Virtuale și Rețele Comerciale”

Chisinau, 1 Noiembrie 2013 — În perioada 2013-2015, organizaţii de susţinere a businessului din statele ce fac parte din Zona Bazinului Mării Negre, printre care se numără şi Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, vor realiza în comun un nou Proiect: "Târguri Virtuale și Rețele Comerciale – e-F+TN". Proiectul constituie o premieră pentru Moldova, având ca scop intensificarea comerțului și relațiilor de afaceri intra-regionale și Europene dintre întreprinderile din Zona Bazinului Mării Negre și susținerea dezvoltării la nivel local.
Vladimir Didilică, vicepreședinte al CCI, a remarcat că "e-F+TN" este primul proiect axat anume pe activitatea expozițională din regiunea Bazinului Mării Negre, implementat în ţara noastră.
„Proiectul își orientează activitatea spre intensificarea utilizării tehnologiilor informaționale, în special prin crearea și valorificarea platformei Târguri Virtuale (VF) şi a web portalului.
Pentru Moldova târgurile virtuale reprezintă o noutate. Activitățile ce vor fi realizate în cadrul proiectului vor crea vaste oportunități pentru reprezentanții mediului de afaceri. Agenţii economici vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu tendințele pieței, să iniţieze noi relații de colaborare, dar și să economisească timp și resurse financiare – aspect foarte important, în condițiile economice existente".
Potrivit directorului Direcţiei Expoziţii şi Târguri a CCI, Marina Petrova, în calitate de parteneri, la Proiect participă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie Germano-Hellenică, Camera de Comerț și Industrie din Sakarya (Turcia), Institutul de cercetări expoziționale din Grecia, Camera de Comerț și Industrie din Târgoviște (Bulgaria), Institutul pentru Cercetări Economice și Sociale din Georgia.
În context, pe 1 noiembrie 2013, la Chişinău, a avut loc un seminar de instruire a partenerilor Proiectului „e-F+TN". În cadrul acestuia au fost abordate teme, precum: crearea Platformei Târgurilor Virtuale, examinarea necesităților agenților economici privind exportul produselor/serviciilor, planificarea activităților expoziționale etc.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook.


Press-release

ODIMM logo
280 70