Potrivit lui Iurie Fală, directorul executiv al Asociației "Moldova Fruct", pentru ca exportul să fie posibil, a fost nevoie de mai mult timp, astfel încât pe parcursul unui an s-au dus tratative cu cooperativa din Germania. „Piața din Germania este o piață importantă pentru producătorii din Republica Moldova, astfel ne-am concentrat asupra identificării unui grup care ar fi interesat să importe fructe autohtone. După o perioadă în care am discutat mai mult telefonic, reprezentanții Cooperativei OGA/OGV NORDBADEN EG -BRUCHSAL au venit în Moldova și au vizitat mai mulți membri ai Asociației "Moldova Fruct", unde au văzut produsele, condițiile de păstrare, ambalajele, sortimentul. Totodată, s-a discutat și despre cerințele și parametrii de calitate, cantitatea de reziduuri maxim admisibilă”, a explicat Iurie Fală.
Cele două companii autohtone şi-au propus să producă fructe de calitate, pentru că aspectul comercial al acestora contează foarte mult, să respecte tehnologia de producție. „Ca urmare, pe 15 iulie, cireșele și caisele moldovenești au ajuns în rețelele de comercializare din Germania. Administraţia cooperativei ne-a spus că fructele noastre sunt foarte bune. A fost expediat un tir cu şase tone de cireșe și 2,5 tone de caise", susține directorul executiv al Asociației "Moldova Fruct".
Iurie Fală a îndemnat producătorii din țară să identifice potențialii clienți și să stabilească un parteneriat de durată, să nu le fie frică de experiențe și piețe noi. Germania este o piață destul de deschisă pentru cireșe, prune și caise moldovenești, cu condiţia să fie de calitate.
Această experiență este rezultatul unui program de diversificare a piețelor pentru companiile autohtone întreprinsă de APEF „Moldova Fruct” cu suportul Proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID)/Agricultura Performantă în Moldova.