Joi, 11 Aprilie 2019 13:21

21 de producători agricoli debutanți au solicitat subvenții de 12 mln lei

e2a824238a850ad8640dd2a5368118ddUn număr de 21 de producători care au inițiat afaceri în agricultură au solicitat subvenții din partea statului în valoare de 12 mln lei. Cererile au fost depuse până la 8 aprilie curent, atunci când s-a încheiat cea de-a treia etapă de recepționare a dosarelor pentru obținerea subvențiilor în avans, informează MOLDPRES.

Beneficiarii au planificat investiții în sectorul agricol de peste 18 mln lei ce vor genera crearea a peste 70 locuri noi de muncă. Cele mai multe dosare de solicitare a subvențiilor - 62% - au fost depuse de femei. Restul 38% din afaceri urmează a fi administrate de tineri fermieri.

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a anunțat că nouă proiecte investiționale din totalul celor prezentate vizează înființarea plantațiilor multianuale. Alți patru solicitanți de subvenții vor procura familii de albine cu utilaj specializat de producere a mierii. Totodată, trei dosare vizează investiții în construcția serelor și alte trei proiecte prevăd investiții în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare. Alți doi producători agricoli intenționează să-și lanseze afaceri în domeniul creșterii animalelor.

Cele 21 dosare urmează a fi examinate de oficiul central al AIPA și remise Comisiei de evaluare și selecție pentru evaluarea planurilor de afaceri.

Pentru anul 2019 din Fondul Național al Dezvoltării Agriculturii și Mediului Rural au fost distribuite 45 mln lei pentru acordarea subvenții în avans tinerilor și femeilor care își lansează afaceri în agricultură.