Vineri, 22 Martie 2019 16:57

SIS intenționează să presteze unele servicii contra plată. Ce spune CNA?

0f700761d38b3da4f7d23f8260ac88d0Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) propune noi reguli privind prestarea unor servicii contra plată. În acest sens, instituția a elaborat un proiect de hotărâre ”Cu privire la veniturile colectate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova”, care a fost expertizat de Centrul Național Anticorupție (CNA).

Documentul vizează expunerea în redacţie nouă a Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor prestate, contra plată, de către SIS, mărimea tarifelor la acestea, cât şi a Regulamentului privind modul de formare şi direcţiile de utilizare a veniturilor colectate, urmând astfel să substituie Hotărârea Guvernului din 21 august 2006 ”Cu privire la mijloacele speciale ale Serviciului de Informaţii şi Securitate”.

Proiectul prevede servicii şi lucrări nereglementate anterior și activităţi ce rezultă tangenţial din realizarea atribuţiilor SIS, fiind excluse acele venituri de la servicii care nu mai sunt prestate (veniturile de la activitatea ospătăriei, veniturile de la efectuarea expertizelor judiciare şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice).

Astfel, SIS propune prestarea contra plată a următoarelor servicii:

    servicii medicale şi servicii înrudite cu cele medicale, inclusiv în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală de către Direcţia medicală a SIS. Prețurile serviciilor nu sunt indicate concret, fiind stabilit ca bază de calcul Hotărârea Guvernului nr. 1020 din 29 decembrie 2011 ”Cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare”;
    servicii în domeniul sistemelor guvernamentale de telecomunicaţii. Ca bază de calcul este indicat Regulamentul cu privire la sistemele speciale de telecomunicaţii ale Republicii Moldova (HG nr. 735 din 11 iunie 2002);
    darea în chirie/locaţiune a patrimoniului public. Prețurile se vor calcula conform Legii bugetului de stat pe anul respectiv;
    servicii comunale aferente dării în chirie/locaţiune a proprietăţii publice. Prețul va fi stabilit conform prevederilor contractuale, dar nu mai puţin de cuantumul tarifelor la serviciile comunale respective;
    servicii de multiplicare a documentelor. Prețul stabilit este de 0,50 lei pentru o filă;
    instruirea primară și continuă (perfecționarea) pentru angajații altor autorități publice cu atribuții în domeniul securității naționale. Prețul se va stabili în baza acordurilor/contractelor încheiate între părți;

În documentul elaborat de SIS se propune ca veniturile colectate de instituție să se utilizeze, alături de veniturile generale şi sursele de finanţare, pe măsura încasării lor, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli.

Acestea vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor legate de desfășurarea activității Serviciului.

Ce spune CNA

Potrivit raportului de expertiză anticorupție, elaborat de CNA, SIS a respectat parțial prevederile legale privind transparența în procesul decizional, deoarece anunţul cu privire la iniţierea elaborării proiectului de decizie nu se regăseşte pe pagina web a autorităţii și nu sunt făcute publice datele de contact ale persoanei responsabile de recepționarea recomandărilor și termenul-limită în care părțile interesate pot prezenta recomandări ca urmare a înaintării proiectului pentru consultări publice.

Totodată, CNA a indicat că Nota informativă nu redă principalele prevederi și elementele noi ale proiectului.

De asemenea, potrivit raportului, Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor prestate contra plată de către SIS şi mărimea tarifelor la acestea, nu prevede detaliat toate serviciile prestate de către entitatea publică respectivă, iar în unele cazuri nu este clară mărimea tarifului pentru prestarea serviciilor în cauză.

CNA a recomandat SIS să completeze nota informativă și să redacteze proiectul prin prisma recomandărilor propuse.