Miercuri, 13 Martie 2019 08:13

Prezența grăsimilor vegetale în produsele lactate va fi interzisă prin lege

prezenta grasimilor vegetale in produsele lactate va fi interzisa prin legeLaptele, smântâna, brânza şi caşcavalul care conţin grăsimi vegetale şi alte adaosuri vor fi scoase din lista lactatelor şi incluse în categoria produselor alimentare.

Denumirile cu care laptele și produsele lactate pot fi plasate pe piață, dar și trăsăturile caracteristice, cerințele de calitate, ambalare, etichetare și transportare au fost aprobate prin hotărâre de Guvern. Astfel laptele, smântâna, brânza şi caşcavalul care conţin grăsimi vegetale şi alte adaosuri vor fi scoase din lista lactatelor şi incluse în categoria produselor alimentare.

În baza acestei decizii, lapte se poate numi doar produsul natural, fără niciun fel de adăugare sau extracție, iar laptele crud este cel care nu a fost tratat termic la peste 40 de grade Celsius și nici nu a fost supus unui tratament cu efect echivalent. Laptele de consum integral este laptele tratat termic, cu un conținut de grăsime de cel puțin 3,5%. Laptele de consum degresat este laptele al cărui conținut de grăsime a fost redus până la cel mult 0,5%. Produse lactate sunt produse derivate din lapte, putând fi adăugate unele substanțe necesare fabricației lor, cu condiția ca aceste substanțe să nu fie utilizate pentru înlocuirea vreunui constituent al laptelui. Modificarea conținutului de grăsime, prin adăugarea de lapte integral, semidegresat sau degresat, trebuie să fie indicată pe etichete.

Dacă se adaugă apă în produsele din lapte uscate sau concentrate, vorbim despre produs lactat reconstituit. În acest caz în denumire va fi prezentă și mențiunea ,,reconstituit” sau ,,recombinat”, înscrise în mod clar pe ambalaj. De exemplu: „smântână dulce recombinată”, ,,lapte de consum pasteurizat reconstituit”.

Prezența grăsimilor străine în lapte și produsele lactate este interzisă.

Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

ipn.md