Exportatorul va declara pe propria răspundere că achitarea taxelor vamale sau taxelor cu efect echivalent a fost efectuată. Această măsură va asigura îmbunătăţirea verificării achitării taxei vamale la exportul mărfurilor pentru materialele neoriginare, utilizate la fabricarea mărfurilor originare exportate.
În ședința de ieri, 27 februarie curent, Executivul a aprobat un proiect de hotărâre cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului.
Potrivit ministrului Finanțelor, Ion Chicu, proiectul continuă seria de inițiative menite să simplifice activitatea economică și să reducă povara administrativă fiscală și vamală asupra activităților economice.
Inițierea proiectului derivă din necesitatea ajustării prevederilor naționale la cele internaționale în domeniul statutului de exportator aprobat și al procedurilor simplificate de vămuire, care necesită a fi utilizate în activitatea vamală, a menționat ministrul.
Proiectul prevede că, la cererea de solicitare a autorizației de exportator aprobat, exportatorii nu vor mai fi obligați să depună și declarația pe propria răspundere.
De asemenea, se prevede că organele vamale înregistrează în sistemul informațional al exportatorilor înregistrați operatorii economici ce exportă mărfuri originare din Moldova în statele care acordă RM Sistemul Generalizat de Preferințe. Procedura de înregistrare este stabilită de către Serviciul Vamal.
În același timp, SV va monitoriza utilizarea certificatului de către exportatorul aprobat și, în baza analizei riscurilor sau a rezultatelor verificărilor ulterioare, efectuate în cadrul procedurilor de asistență administrativă, va dispune efectuarea controlului ulterior al activității economice a acestuia.
Proiectul prevede și micşorarea termenului privind derularea tranzacţiilor de export de la 3 ani la un an și reducerea frecvenţei efectuării exporturilor preferenţiale, de la 30 la 5, în fiecare 3 luni calendaristice consecutive pe parcursul ultimelor 12 luni până la depunerea cererii.
O altă prevedere este excluderea cerinţei privind lipsa datoriilor exportatorului faţă de bugetul public naţional, precum și excluderea obligativităţii organului vamal de a efectua auditul post-vămuire a activităţii economice a exportatorului cel puţin o dată pe an.
Totodată, titularul autorizației de agent economic autorizat (AEO) va trebui să informeze în scris Serviciul Vamal despre orice modificare intervenită în activitatea pe care o desfășoară, care poate influența menținerea sau conținutul autorizației AEO.
De asemenea, documentul mai prevede aprobarea Regulamentului privind procedura de eliberare, suspendare, retragere și anulare a autorizației pentru utilizarea procedurilor simplificate, care vine să substituie Regulamentul cu privire la condiţiile speciale de utilizare a procedurilor simplificate în cazul anumitor regimuri vamale, aprobat prin Hotărârea nr. 647/2014. În cazul anumitor regimuri vamale şi determină modul de autorizare pentru procedura declaraţiei simplificate şi procedura de vămuire la domiciliu, în sensul secţiunii a 27/1-a din Codul vamal.
Procedura declaraţiei simplificate şi procedura de vămuire la domiciliu se aplică prin depunerea declaraţiei vamale, notificărilor şi a actelor necesare vămuirii, în format electronic, prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor, cu autentificare prin aplicarea semnăturii electronice.

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD", Guvernul Republicii Moldova, Serviciul Vamal al Republicii Moldova