7d321d9d0aabceeb23298e3e3ff6f391Insituțiile medico-sanitare private ar putea fi scutite, din nou, de impozitul pe venitul obţinut din activitate de prestare a serviciilor medicale legate de realizarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (conform contractelor încheiate cu Compania Naţională de Asigurare Medicală). Propunerea de modificare a Codului fiscal fost făcute de Confederația Națională a Patronatului din Moldova (CNPM), în contextul execițiului de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. O astfel de normă a fost aplicată, anterior, în țară noastră, însă a fost abrogată din anul 2018.

CNPM spune că încadrarea instituțiilor medico-sanitare private în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală se confruntă mereu cu multiple tentative de abordare incorectă și discriminatorie în raport cu instituțiile medico-sanitare publice. Asta din cauza formei de proprietate, care prin urmare generează impedimente majore în dezvoltarea sistemului de sănătate prin aportul și investițiile în sectorul privat.

Patronatele mai afirmă că excluderea acestei facilități pentru instituțiile private constituie o încălcare gravă a principiilor sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și efectele acestor modificari vor crea o premisa pentru discriminarea mediului privat din acest sistem.

În documentul expediat autorităților se mai menționează că politica statului cu privire la impozitul pe venit din activitatea medicală trebuie sa fie unitară si echidistantă. Totodată, institutiile medicale private necesită, la fel, investiții majore pentru modernizarea tehnicii, efectuarea investițiilor capitale în construcții, utilaj și inventar, perfecționarea cadrelor medicale, respectarea cerințelor asigurării actului medical calitativ și acestea se efectuează din resursele proprii, fără a dispune de vreun fond de dezvoltare și modernizare de la Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Amintim că, Confederația Națională a Patronatului din Moldova propune, de asemenea, ca în Codul fiscal să fie introdusă o normă privind scutirea de taxa pentru aplicarea simbolicii locale. Noua prevedere ar putea fi aplicată pentru întreprinderile proprietatea cărora este declarată drept obiect al patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova și/sau întreprinderile care aplică prevederile Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate.

bizlaw.md