Pentru amenajarea albiei rîului Bîc, vor fi cheltuite circa 10 milioane de euro, bani acordați în formă de grant de guvernul României.
Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de către consilierul municipal, Petru Burduja, în cadrul ședinței săptămînale a serviciilor primăriei.
Astfel, potrivit proiectului prezentat, cu ajutorul celor 10 milioane de euro, autoritățile locale își propun să curețe și să consolideze malurile rîului Bîc. Pentru a cotrola debitului apei, vor fi edificate 3 construcții hidrotehnice.
Datorită acestul proiect, se va reduce vulnerabilitatea la schimbările climatice în orașul Chișinău și localitățile din apropierea capitalei.
Totodată, va fi prevenită poluarea apelor de suprafață în care se revarsă rîul Bîc, vor fi reduse daunele acestor ape asupra mediului și vor fi minimizate cheltuielile pentru repararea infrastructurii. Datorită reconstrucției albiei rîului, va fi posibilă irigarea cîmpurilor.
Totodată, albia rîului nu doar că va fi curățată, dar și lărgită și adîncită, lucru care va permite ulterior să fie modernizată și amenajarea malurilor cu zone de odihnă pentru populație. Autoritățile publice locale anunță că în zonă vor fi amenajate alei, piste pentru bicicliști, iar zona va fi iluminată.