Guvernul moldovean a actualizat Programul de privatizare pentru anii 2019-2023 prin includerea în el a unei serii de noi obiecte, informează Noi.md.
Astfel, în Programul de privatizare a fost inclusă baza de odihnă „Ceaika” din Koblevo (Ucraina), precum și cinci clădiri din Chișinău, cu suprafețe de la 181,7 m.p. pînă la 748,8 m.p., situate, inclusiv, pe strada Munceşti și bulevardul Decebal 99. Potrivit agenţiei InfoMarket, documentul conţine o concretizare a datelor privind patrimoniul public supus privatizării: mărimea capitalului social, cota statului și numărul de acțiuni, adresele juridice ş.a.
În acelaşi timp, din lista de obiecte care urmează să fie privatizate au fost excluse 24 de obiecte: 8 întreprinderi de stat deja privatizate (Vestmoldtransgaz, Air Moldova, Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială ȘI Certificare, Vibropribor, Energoreparatii, Intreprinderea de alimentaţie publică „Crizantema”, Baza de odihna „Știința”, Autobaza Academiei de Științe a Moldovei) și pachetele de acţiuni ale statului în 9 societăți pe acțiuni: Tutun CTC (90,81%), Gara de Nord (85,00%), Drumuri-Bălți (96,53%), Întreprinderea de Colectare şi desfacere Anenii Noi (3507%), Fabrica de produse lactate din Nisporeni (19,701%), AANatur-Telecoiv (16,96%), Basarabia Nord (0,072%), Comerț-Petrol (100%), Fabrica de unt din Florești (0,365%), precum și 7 complexe de proprietăți.
Plus la aceasta, din lista de obiecte pentru privatizare au fost excluse companiile aflate în proces de faliment/lichidare sau care nu au active – în total 15 obiecte (cum ar fi editurile „Ştiinţa” şi „Lumina”, Institutul de Proiectare Iprocom etc.), precum și întreprinderile care au fost reorganizate prin fuziune (de exemplu, SA RED Nord-Vest).