Duminică, 22 Decembrie 2013 17:56

Vinurile moldovenești poartă același nume

Acum vinurile moldovenești s-au adunat sub aceeași umbrelă – brandul național al vinurilor Wine of Moldova. A legend alive. Pe data de 4 decembrie, în pivnițele din Cricova, secretarul de stat al SUA John Carry a participat la prezentarea acestuia într-un cerc restrâns de politicieni și vinificatori, în prezența unui grup mare de jurnaliști americani. Iar pe 17 decembrie a avut loc expunerea oficială a brandului nostru, proiectul asupra căruia se lucrase timp de doi ani și care fusese finanțat de CEED II/ USAID (costul lui este de 10 mii de dolari).

МозерEl este format din logo și slogan. Logo-ul a fost ales prin concurs la care au participat 7 agenții de branding. Cererile pentru logo au fost enunțate de către vinificatori, una din ele fiind păstrarea simbolului vinificației din Moldova – barza cu un ciorchine de struguri în cioc, care formează conturul Republicii pe harta politică a lumii. 16 întreprinderi vinicole au participat în cadrul procesului de prelucrare a platformei de branding, iar pentru poziționarea lui au fost analizate mai mult de 25 de traseuri turistice.
Câștigătorul concursului pentru cel mai bun logo, elaborat de agenția "Brands-on", - barza în gama de culori ale vinurilor moldovenești (alb, roz, roșu). Ea a format o curbă cu ciorchine de struguri în cioc, sub forma paharului în care se toarnă vinul. Apropo, această imagine devenise subiectul de discuție pentru mulți sceptici – aduce aminte de logo-ul browserului Mozzila Firefox – vulpea de foc care se rotește în jurul globului pământesc. Însă, în acest caz, toate obiectele ce au o formă rotunjită se aseamănă între ele. Iar dacă ne mai amintim că există doar trei culori de bază (galben, roșu și albastru), iar altele se obțin în rezultatul amestecării lor, atunci absolut totul devine identic. În plus, tehnologiile IT și vinificația sunt segmente ale pieții complet diferite.
Logo-ul comportă în sine idei generale despre vinificația moldovenească – legenda despre barza albă; via, care e plantată aici; țara, forma căreia seamănă cu un ciorchine de struguri; focul, care simbolizează pasiunea și dragostea pentru muncă. Sloganul – A legend alive (O legendă vie) – are, la fel, o semnificație complexă. "Legenda" – este istoria și tradiția neamului. "Vie" este pasiunea, dragostea pentru viață și viitorul vinurilor moldovenești.
Prin forma sa actuală, brandul național al vinurilor i-a unit pe reprezentatorii acestei ramuri. Doi ani în urmă, când o altă agenție a realizat 8 modele de logo, managerii și angajații departamentelor de marketing, criticând imaginile, au ajuns să se certe între ei. Vârstnicii pretindeau să păstreze imaginea barzei (deoarece este o tradiție), iar reprezentanții generației tinere spuneau că nu doresc asociații cu trecutul sovietic. Dar, aparent, toți au rămas mulțumiți: obiceiul s-a păstrat, dar și persistă elementele stilului modern. În rând cu logo-urile altor state, cel moldovenesc arată prezentabil.
Însă brandul vinurilor – nu este doar un logo și un slogan. Au fost create conceptele și strategiile de dezvoltare, bazate pe un studiu profund și analiza domeniului, elaborate de specialiștii locali și internaționali. Însăși lucrarea dată este partea unei reforme mari implimentată în domeniul viticulturii și vinificației. În primul rând, a fost schimbată legea: în noiembrie anului trecut parlamentul a schimbat câteva legi ce reglementează activitatea în segmentul dat al pieței. Datorită unor astfel de schimbări, afacerea respectivă a obținut posibilitatea de a participa la administrarea ramurii prin crearea Institutului Național al Viei și Vinurilor, bazat pe parteneriatul public-privat. Acum câteva zile a fost ales directorul lui – Dumitru Munteanu (fostul director general al companiei Chateau Vartely). Institutul se va ocupa de propulsarea vinurilor moldovenești pe piețile interne și internaționale. Resursele financiare vor fi adunate în fondul viei și vinurilor cu participarea activă a întreprinderilor și a statului.

ДюссельдорфEste foarte important faptul că logo-ul vinurilor din Moldova va fi plasat numai pe acele vinuri, calitatea cărora o merită. Astfel, vinurile trebuie să corespundă anumitor cerințelor, inclusiv având o poziționare geografică și denumirea după locul de proveniență. Respectiv, vinificatorii, datorită unei mișcări colective, își pun drept scop să mărească prețurile de vânzare pentru vinurile în butelii, care sunt furnizate în Rusia, Ucraina, Belorusia și Kazahstan. Este timpul să ne deplasăm de la imginea de vinuri ieftine, deoarece o calitate superioară necesită și un preț mai ridicat. La fel, prin depunerea unui efort comun se planifică extinderea prezenței sale pe piețile Poloniei, Cehiei, Slovaciei, României, Țărilor Baltice și Scandinave. Iar în SUA, Canada și China vor fi analizate posibilitățile noastre de a concura pe piețile respective.
Ambasadorul SUA în Moldova William Moser și-a exprimat siguranța asupra faptului că datorită programului de branding, care e finanțat de Aganția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), vinurile moldovenești vor deveni mai competitive pe piața internațională, vor fi vânduți într-un mod mai eficient și vor face Moldova vestită în lume.

Articol pregătit de MyBusiness.md

Pe poză: Ambasadorul SUA în Moldova William Moser

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика