Duminică, 17 August 2014 17:27

Vinuri din fructe, fabricate în Moldova: de caise, de vișine și de prune

În câteva baruri sushi din capitală au apărut vinuri de prune, produse în Moldova. Iar în această toamnă, pe rafturile din magazine, se va ivi o întreagă serie de vinuri din fructe – de prune, vișine și caise, toate fiind produse autohtone. Cu toate că vinurile din fructe nu sunt tipice pentru țara noastră, chiar dacă ea este numită „grădină înflorită".

Difruct-2În țările din spațiul post-sovietic, aceste produse provoacă o atitudine duală. Dat fiind faptul că, în perioada sovietică, erau fabricate vinuri alcoolizate, cu denumirea generală „de fructe" și consumatorilor nu le erau comunicate detalii despre ele, iar de atunci, unii consumatori, în mare parte generația în vârstă, percep vinurile din fructe ca fiind de calitate proastă. Alții – generația next, consideră, din contra, că e cool să bei vinuri calitative din fructe, datorită modei pentru bucătăria chinezească și cea japoneză, în mod special pentru sushi (apropo, cu sushi se servește anume vin, nu sake). De aceea, în restaurantele din Moscova și Kiev, de exemplu, vinurile de prune pot fi foarte scumpe. Singura companie autohtonă care produce vinuri din fructe (care fabrică personal produsele și nu doar le îmbuteliază pe cele procurate) – este „Mold-Nord" (fabrica de vinuri din Fălești).

- De 15 ani fabricăm produse vinicole din fructe, ca materie primă pentru distilare (această companie este cel mai mare producător și exportator de distilate din fructe. – Nota redacției), - spune directorul general „Mold-Nord", Petru Chirmici. Deoarece călătorest mult prin Europa, am remarcat faptul că acolo, pe lângă vinurile din struguri, sunt populare cele din fructe. În Germania, de exemplu, ele sunt foarte multe. Și cu vreo cinci-șase ani în urmă, am încercat să producem propriul vin de prune ca produs final. Pentru o perioadă de timp am vândut produsele vinicole pe piața internă. Dar, deja de patru ani, îmbuteliem producția și o exportăm. Actualmente, vinurile din fructe le livrăm în China. Pe piața internă, astfel de vinuri vor apărea mai pe larg toamna.

Din seria „DiFruct" fac parte vinurile de prune, de vișine și de caise (ultimul fiind o varietate nouă, apărută în primăvara acestui an). Conform spuselor tehnologului-șef al „Vinia Denovi" (întreprinderea face parte din holdingul „Mold-Nord"), Victoria Bancova, tehnologia de producție a vinurilor din fructe se deosebește de modul de fabricare a vinurilor din struguri, din cauza prezenței semințelor în fructe, a unei pulpe mai dense, din care se obține mai puțin suc și din cauza altor particularități. În această materie primă se conține mai puțin zahăr decât în struguri, de aceea se permite aplicarea procesului de șaptalizare (în must se adaugă zahăr, pentru ca, în urma fermentației, să crească conținutul de alcool, în caz contrar, vinurile care conțin un grad scăzut de alcool necesită condiții de păstrare mai complicate). Fermentația durează în jur de șapte zile. Iar sâmburii eliminați sunt uscați și utilizați pentru încălzirea cuptoarelor din oficii (o producție fără deșeuri).
Vinurile din fructe au întotdeauna un grad scăzut de alcool, de obicei până la 8-9% și, de regulă, sunt dulci. Dat fiind faptul că moda pentruDifruct-1 sushi a stârnit interesul pentru vinul de prune, în primul rând, să începem de la el. Producătorul autohton a fabricat vinul cu o culoare roz elegantă și cu o aromă fină de fructe, în care predomină pruna și se completează cu note de migdale. Gustul este dulce, echilibrat, de fructe, plăcut.
Vinul de vișine (chiar sună delicios) a căpătat o culoare rubinie vie, lucioasă, cu o nuanțară aromă de fructe, în care pe primul plan poate fi sesizată vișina proaspătă, iar pe al doilea – vișina „de vin" și nuanțe fine de sâmbure, accentuându-se, astfel, faptul că materia primă utilizată este naturală. În gust, de asemenea, se simt tonuri nuanțate de fructe, acrimea plăcută și răcoritoare, caracteristică vișinei, precum și un gust care se păstrează pentru un termen destul de mare. Se combină foarte bine cu înghețata clasică plombir.
În vinul de caise, în comparație cu toate vinurile din fructe, probabil, este mult mai tipic pronunțată aroma fructului care a servit drept materie primă pentru el – caisa. Are o culoare aurie caldă, un gust dulce de fructe care are un „final" plăcut. În cazul fiecăruia dintre cele trei vinuri, chiar și o persoană care nu este specialist în domeniu va ghici fructele din care acestea au fost făcute. De aceea, vinurile din fructe sunt mai pe înțelesul consumatorilor fără experiență, decât cele din struguri, în a căror arome sunt prezente nuanțe de fructe, dar nu întotdeauna este ușor să se depisteze ale căror fructe anume. Chiar și strugurii de soiuri diferite pot fi deosebiți cu dificultate. Iar în cazul fructelor, toți le mănâncă și le disting cu ușurință.
Planificând să iasă cu aceste produse pe piața internă, producătorul consideră că vinurile din fructe vor plăcea, în primul rând, consumatorilor tineri, cărora le place să încerce ceva nou.

Articol pregătit de MyBusiness.md

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика