CE 1160x100 4 2

Duminică, 19 Ianuarie 2014 10:17

Statul care reduce extracţia de gaze naturale din cauza cutremurelor repetate

bpicturepicture25613 55132Producţia de gaze naturale, care ar fi trebuit să aducă statului 12 miliarde de euro în 2014, va fi redusă cu 10 la sută, asigură cotidianul de centru stânga De Volkskrant, citând surse guvernamentale.

Decizia oficială trebuie "probabil" să fie votată în consiliul de miniştrii în cursul după-amiezii, subliniază alte publicaţii, care adaugă că potenţiala pierdere s-ar ridica la 700 de milioane de euro în 2014, în timp ce Olanda vrea să economisească şase miliarde de euro în acest an pentru a aduce deficitul ţării sub media europeană.

Potrivit presei, dacă decizia este votată în cursul după-amiezii, ar trebui deblocaţi 150 de milioane de euro suplimentari pentru a compensa pagubele suferite de locuitori. Această sumă va fi completată în cinci ani cu peste un miliard de euro.

În nordul Olandei se află cel mai important zăcământ de gaze naturale din Uniunea Europeană, care reprezintă două treimi din producţia de gaz din Olanda, al zecelea producător mondial, potrivit agenţiei americane de informaţii privind energia (EIA).

Cutremurele care afectează regiunea sunt consecinţa spaţiilor goale formate sub pământ după extragerea gazului şi provoacă numeroase pagube fermelor sau clădirilor istorice.

Numărul lor a crescut odată cu extragerea gazului natural, aproape dublându-se comparativ cu anul 2000. Ele au trecut de la 110 în anii '90 la 500 între 2000 şi 2013.

Potrivit presei olandeze, extracţia din apropierea localităţilor afectate de cutremure se va "reduce drastic". Ea va putea totuşi să se reia în caz de nevoie urgentă.

Locuitorii din provincia Groningue au manifestat în mai multe rânduri, cerând o reducere considerabilă a producţiei.

Guvernul a refuzat în februarie să ia o decizie pe această temă, apreciind că la "nivel economic, aceasta nu are sens".
http://www.zf.ro/

ODIMM logo
280 70
Яндекс.Метрика