În Moldova va apărea o nouă organizaţie a oamenilor de afaceri

11.08.2010

Ministerul Justiţiei a înregistrat o nouă organizaţie a întreprinzătorilor – Asociaţia Oamenilor de Afaceri (AOA).

Directorul executiv al AOA, Roman Chircă, a comunicat pentru „MB”, că scopul noii organizaţii constă în crearea în Republica Moldova a unui climat de afaceri transparent, bazat pe principiile economiei de piaţă, iar activitatea acesteea va fi axată pe dezvoltarea şi sporirea bunăstării ţării. Aceste obiective vor fi realizate prin iniţiative legislative, promovarea imaginei Republicii Moldova pe arena internaţională, atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea antreprenoriatului în teritoriu.

Şedinţa de constituire este preconizată pentru finele lunii august, în prezent are loc înregistrarea membrilor. Printre aceştea se numără companii ce activează în domeniul telecomunicaţiilor, mass-media, publicităţii, comerţului, sistemului bancar etc. Lista membrilor se precizează. Deocamdată, Roman Chircă ne-a putut spune, că funcţia de preşedinte general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri va fi ocupată de cunoscutul businessman moldovean, Vladimir Plahotniuc.

Amintim, că în prezent cele mai cunoscute organizaţii ale oamenilor de afaceri din Republica Moldova sunt: Asociaţia Naţională a Producătorilor (preşedinte Vasile Tarlev, dar membrii asociaţiei au opinii diferite), Clubul Oamenilor de Afaceri „Timpul” (Igor Crapivca), Asociaţia Investitorilor Străini (Frederic Aubet) şi Asociaţia Businessului Mic (Eugen Roşcovan).

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova

Persoană de contact: Roman Chircă
Tel: +373 60 066 220
Tel/fax: +373 22 809 913
roman.chirca@pro-sper.md
“www.aoam.md”

Materialul a fost pregătit de MyBusiness.md



3 Comentariile to “În Moldova va apărea o nouă organizaţie a oamenilor de afaceri”

  1. retegas on 19 August 2010 at 15:30

    e clar ca orice asociatie de firme urmeaza doar interesul oamenilor de afaceri care stau in spatele ei, dar e un lucru firesc pana la urma

  2. Константин on 25 September 2010 at 13:43

    Еще один повод бизнесменам арендовать шикарные залы, заказывать эксклюзивные блюда, встречаться и обсуждать политический и бизнес климат Молдовы, смешно..)))

  3. Игорь Фомин on 27 September 2010 at 16:00

    А что в этом плохого, если они за это платят собственные деньги? Вот я однажды видел междусобойчик, в основном директоров госпредприятий, с жареными осетрами и пр., на котором титул Бизнесмена года Кишиневского уезда вручили директору ГП Винзавод Кожушно, которого за пять дней до этого с треском, на заседании Парламента (!) сняли с должности за развал работы и задолженность перед государством в 10 млн. леев. Это действительно было прикольно.

Scrieţi comentariu

КА - ищем персонал - отправка смс по украине. Как заработать в Интернете?