Disponibilizarea Personalului – Modalitatea Convenabilat.

Disponibilizarea Personalului – Cum să le Păstrăm în Mod Corect?La prima, vedere totul pare simplu – inviţi persoana vizată în birou, îi aduci la cunoştinţă decizia şi problema e rezolvată. Dar lucrurile sunt mai complicate, pentru că obligă angajatorul să respecte un şir de norme şi obligaţiuni faţă de angajat. Mai mult, nerespectarea acestor reguli poate crea probleme nedorite .

Există câteva metode de corectă a personalului:

1. Disponibilizarea amiabilă. În acest caz convine cu angajatul în privinţa compensaţiei materiale, întocmeşte actele necesare şi toate părţile sunt mulţumite. Această cale este cea mai eficientă şi simplă atunci când disponibilizarea este inevitabilă, însă se întîlneşte destul de rar.

2. Concedierea în baza propriei cereri. Evident, că pentru companie această metodă este mai convenabilă din punct de vedere financiar, pentru că nu trebuie de achitat compensaţia, însă în acest caz există riscul ca ulterior angajatul să se considere disponibilizat ilegal. În această situaţie dezbaterile judiciare şi controalele inspecţiei muncii sunt inevitabile. Este foarte important să nu aveţi nici un fel de datorii faţă de angajat (achitarea orelor suplimentare de muncă, concediile nefolosite etc.). Mult mai simplu este să vă achitaţi cu angajatul integral, pentru a evita nedoritele probleme în viitor.

3. Concedierea pentru încălcarea disciplinei de muncă, evident, dacă există premisele respective. Acest lucru poate surveni în cazul unor asemenea încălcări grave, ca prezentarea la serviciu în stare de ebreitate, încălcarea regimului de lucru, întârzieri sistematice, absenţe nemotivate. Însă în cazul în care abaterile nu au fost chiar aşa de grave cel mai probabil se va ajunge în instanţă şi cel mai probabil judecata îi va da dreptate angajatorului.

În cazul în care disponibilizarea specialiştilor buni este nedorită o soluţie ar fi orarul redus de muncă şi concediul pe termen lung. Aceste măsuri vor permite să păstraţi pentru timpuri mai bune, însă în acest caz există riscul ca aceşti specialişti să-şi găsească un alt loc de muncă.
Pentru ca unele măsuri de criză să nu afecteze urmaţi câteva sfaturi ale specialiştilor:
În cazul în care intenţionaţi să concediaţi câţiva angajaţi, e bine să-i disponibilizaţi concomitent, pentru ca ceilalţi angajaţi să nu fie în situaţie de stres şi să nu se gândească cine va fi următorul pe listă. După încheierea procedurii trebuie să convocaţi toţi angajaţii şi să le explicaţi motivele concedierilor. De asemenea, trebuie să iniţiaţi personalul în planurile de viitor ale şi să întreprindeţi măsuri de motivare suplimentară a colaboratorilor rămaşi.

Totodată, în măsura posibilităţilor trebuie de avut grijă de angajaţii disponibilizaţi. Explicaţi-le, că au fost concediaţi nu din vina lor, ci din cauza unor circumstanţe nefaste care au afectat . Oferiţi-le o recomandare scrisă şi acordaţi-le tot ajutorul posibil.

Şi nu uitaţi – pentru a evita situaţiile nedorite în procesul de a personalului studiaţi Codul Muncii al Republicii Moldova, or, persoana informată este protejată.



Scrieţi comentariu