Ieftin şi Eficient: Publicitate Utilă Pentru Societate
Vom vorbi acum despre modul cum se poate face publicitate mărfii cu cheltuieli minime, eficacitate înaltă şi, totodată, cu folos pentru societate.
În Chişinău deja se poate vorbi despre implementarea unor noi tendinţe în domeniul publicităţii, care nu irită, redau informaţie despre marfă, oferă un aspect plăcut străzilor şi facilitează viaţa noastră.
Un prim exemplu în acest sens a fost oferit de compania „Incomaş”, specializată în producerea utilajului pentru construcţii. Compania deja demult a început să practice metode originale de publicitate.
Iniţial, aceasta abordare nestandardă a fost ignorată, insă în ultimul timp pe piaţa publicitară din Moldova au apărut două companii care propun tuturor doritorilor să amplaseze publicitate pe urnele de gunoi.
Astfel, în Chişinău va fi mai curat, iar publicitatea va fi abordată mai creativ.
O altă idee excelentă este publicitatea în staţiile de aşteptare a transportului public, care este accesibilă unor gategorii diferite de potenţiali consumatori, este vizibilă şi estetică.
Nu este adevarat, ca toată publicitatea stradală afectează aspectul oraşelor. Unele elemente ale publicităţii stradale şi latente dimpotrivă, fac oraşul mai frumos şi sunt adevărate podoabe pentru megapolise, lucru de care ne-am convins examinând exemplele de mai sus. Companiile din Moldova trebuie să creeze publicitate care să înfrumuseţeze oraşul, să devina o parte din landşaft şi să schimbe imaginea urbei în bine. Una din modalităţile de a înfrumuseţa un oraş murdar şi poluat constă în amenajarea unui mic colţ al naturii.
Chiar daca nu întotdeauna adevărat, în schimb un aspect viu şi atrăgator…
La fel cum a procedat unul din partidele politice din Moldova care a atras multă atenţie asupra sa.
…sau prin înnoirea regulată a culorii trecerii de pietoni prin amplasarea publicităţii sau a logotipului companiei.
Companiile care folosesc publicitate reciproc avantajoasă în scopuri comerciale se bucură de respect deosebit şi încredere din partea potenţialilori consumatori.
În cazul în care cugetaţi asupra unui loc convenabil pentru amplasarea publicităţii citiţi cu atenţie articolele din această rubrică despre marketing-ui cu cheltuieli mici şi latent.



Интересные статьи о рекламе! Ждём продолжения…